Concert pascal
MOPAN Suceava

În perioada 15 august – 15 noiembrie 2012, Muzeul Bucovinei în parteneriat cu Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” din Suceava derulează proiectul Din secretele maeștrilor – culoare și lumină – proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) contract de finaţare nr. 291 /09 august 2012.

Proiectul are o valoare totală de 29.862 lei din care 7.151 finanţare proprie şi 22.711 lei finaţare de la Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Muzeul Bucovinei deschide cu acest proiect pilot seria programelor pentru publicul tânăr, copii între 8 și 18 ani interesați să participe activ la programele educative derulate în muzeu. „Prin activităţile sale proiectul va transforma muzeul într-o instituție vie și dinamică, urmărindu-se şi atragerea unui număr mai mare de vizitatori, în special public tânăr. Instituţia muzeală  vine, astfel, în întâmpinarea publicului tânăr cu un proiect educativ de cunoaștere a patrimoniului artistic național și de punere în valoare a patrimoniul muzeului, familiarizarea cu opere de artă aparținând unor artişti plastici cunoscuţi sau mai puțin cunoscuți dar de mare importanță pentru istoria artei bucovinene”, se arată într-un comunicat de presă al Muzeului Bucovinei. În cadrul proiectului vor fi organizate activităţi interactive care să stimuleze observația, capacitatea de analiză și imaginația,  materialele educative fiind puse la dispoziţie de către Muzeul Bucovinei care va asigura accesul la opere de artă găzduite de Galeria de Artă a acestuia.

De precizat că obiectivul general al proiectului este valorificarea patrimoniului Colecţiei de Artă deţinută de Muzeul Bucovinei prin organizarea de ateliere de artă pentru copii  în care aceştia vor fi educaţi în spiritul respectării şi promovării valorilor artistice bucovinene.

Prin proiect se mai urmăreşte instruirea unui număr de 30 copii care vor asimila şi aplica noțiunile de bază ale picturii de șevalet, respectiv: tehnici de lucru, maniere de interpretare, viziuni artistice și subiecte preferate de maeștri studiați, precum şi familiarizarea celor 30 de participanți cu noţiunile de muzeologie, cunoașterea terminologiei de specialitate, a metodelor de protejare a patrimoniului, înțelegerea rolului muzeului/colecţiilor în societate şi însușirea unui comportament adecvat în spaţiul muzeal.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava