Concert pascal
MOPAN Suceava

”Unirea Dobrogei cu România a reprezentat un act de îndreptare morală și istorică, datorat curajului şi sacrificiului românilor în Războiul de Independenţă.

Procesul de transformare, modernizare și de unificare a Dobrogei cu celelalte provincii istorice a contribuit, în mod definitoriu, la clădirea națiunii române, fundamentată pe coeziunea cetățenilor și solidaritatea în jurul valorilor și proiectelor comune, dar și pe acceptare și toleranță.

În contextul unei Uniuni Europene în care naționalismul tinde să câștige adepți și să facă uitate idealurile comunității, Dobrogea este un model de conviețuire etnică, o cale de urmat pentru multi-culturalitate și toleranță, o lecție a acceptării aproapelui. Mozaicul etnic și cultural dă putere acestei regiuni istorice și o distinge prin diversitate.

Dobrogea și dobrogenii, împreună cu toți ceilalți români, trebuie să ducă mai departe crezul și valorile care au făcut posibilă Unirea de acum 141 de ani: un stat puternic, democratic, capabil să-și apere cetățenii și să le asigure respectarea drepturilor fundamentale.

Împreună, cu idealuri și proiecte comune, asumate cu responsabilitate de instituții publice, cetățeni, societate civilă și clasa politică, ne putem dezvolta ca popor și ca țară. Adevărata unire stă în modul în care cetățenii, alături de instituțiile statului, reușesc să se armonizeze și să conviețuiască în pace și înțelegere, fapt dovedit de Dobrogea de-a lungul anilor.

La mulți ani, dobrogeni!

La mulți ani, Dobrogea!”

LUDOVIC ORBAN

Prim-ministru al României

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava