Concert pascal
MOPAN Suceava

Teatrul Național din Timișoara anunță selecția modulului FDR din cadrul Festivalului European al Spectacolului – Festival al Dramaturgiei Românești, care va avea loc în toamna acestui an, între 3 și 11 noiembrie.

Aflat la cea de-a XXIV-a ediție a sa, FEST-FDR contextualizează dramaturgia și spectacolul de teatru românesc ca parte integrată și, în egală măsură, ca voce distinctă în corpul cultural european. Mai mult decât atât, prin FEST-FDR, Teatrul Național a deschis în Timișoara, acum aproape un deceniu, drumul unui fenomen european important: spectacolul de teatru de stradă profesionist.

FEST-FDR afirmă și în această ediție o constantă identitară care oferă un loc aparte  Teatrului Național din Timișoara ca spațiu dedicat regăsirii de sine a individului în interiorul comunității, dar și ca parte a ei, ca generator și catalizator de energii creatoare pozitive și, nu în ultimul rând, ca dinam de evoluție spirituală, intelectuală și socială.

În acest context pe cât de generos, pe atât de ambițios, Secțiunea FDR propune o panoramă a spectacolului pe text de teatru românesc. Este o provocare necesară, adresată creatorilor de teatru, o inventariere relevantă a spectacolelor pe texte românești (inclusiv scenarii pentru teatru) realizate în ultimul an. Selecționerul Oana Borș a inventariat numeroasele propuneri primite din partea teatrelor și companiilor care au participat la selecție.  Titlurile pe care le-a reținut pentru  Secțiunea FDR FEST-FDR2019 reflectă interesul din ce în ce mai crescut al teatrelor și al publicului pentru noua dramaturgie românească, emergența unor nume noi în crearea de texte de teatru și, nu în ultimul rând, descoperirea de importante filoane dramatice în literatura și eseistica românească.

Selecția modulului FDR reunește următoarele titluri:

1. Ilegitim. Adaptare scenică de Adrian Sitaru, după un text colectiv creat de Adrian Sitaru și Alina Grigore. Regia: Adrian Sitaru. Teatrul Maghiar de Stat Cluj.

2. Pentru o mai bună înțelegere. Text și regie Mimi Brănescu. Teatrul Metropolis, București.

3. Despre tandrețede Matei Vișniec. Regia Felix Alexa. Teatrul Dramaturgilor Români, București.

4. Despre oameni și cartofi. Text și regie Radu Afrim. Teatrul ”Andrei Mureșanu”, Sfântu Gheorghe.

5. Taximetriști de Bogdan Theodor Olteanu și Adrian Nicolae. Regia: Bogdan Theodor Olteanu. Teatrul Apollo 111.

6. Experimentul P. Text: Radu Dragomirescu. Scenariul și regia: Alexander Hausvater. Teatrul „Alexandru Davila”, Pitești.

7. În umbra marelui plan. Regia și dramaturgia: Catinca Drăgănescu. Compania Reactor, Cluj.

8. Această Sonie. Text și regie Lia Bugnar. Teatrul Luni de la Green Hours.

9. În numele tatăluide Elena Vlădăreanu. Regia Robert Bălan, Asociația Art No More

10. Medeaʾs Boy. Dramaturgia Ionuț Sociu și fragmente din „Medeea” de Euripide. Regia Andrei Măjeri. Teatrul Apollo 111.

11. Feminin de Elise Wilk. Regia: Eugen Jebeleanu. Teatrul Tineretului Piatra Neamț.

12. 50 de secunde de Daniel Oltean. Regia: Eugen Gyemant. Teatrul Național București.

13. Povești de dragoste la prima vederedupă Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Ana Blandiana. Regia: Tudor Lucanu.Teatrul Național Cluj

14. Jurnal de România. Timișoara. Text și regie  Carmen Vidu. Teatrul German de Stat Timișoara.

15. Tatăl meu, preotul de Gabriel Sandu. Regia Elena Morar. Teatrul Apollo 111.

16. Timișoara. Capăt de linie de Peca Ștefan. Regia Ana Mărgineanu. Teatrul Național Timișoara

17. Cercurile încrederii de Radu Popescu. Regia Mihaela Lichiardopol. Teatrul Național Timișoara

De asemenea, secțiunea FEST a FEST-FDR2019, care a debutat în luna iunie cu spectacolele în aer liber, continuă cu FEST Indoor al FEST-FDR2019.

Astfel, în FEST Indoor al FEST-FDR2019 au fost invitate următoarele spectacole:

1. Caesarean Section, un spectacol de Jaroslaw Fret, Teatr ZAR (Polonia)

2. Pansion Eden, regia Arpad Schilling. ZKM Teatr (Croația)

3. Pescărușul de A. P. Cehov, regia Andrei Șerban. UNTEATRU, București

4. Legături primejdioase de Christopher Hampton, după romanul cu același nume de Choderlos de Laclos, regia Cristi Juncu. Teatrul Mic, București

5. Cântăreața cheală de Eugène Ionesco. Regia Radu Iacoban. Teatrul „Maria Filotti”, Brăila.

FEST-FDR2019 este un eveniment organizat de Teatrul Național din Timișoara, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale, al Primăriei și al Consiliului Local al Municipiului Timișoara și al UNITER.

Vom reveni cu programul complet al FEST-FDR2019.

Fotografii: Adrian Pîclișan / TNTm / Timișoara. Capăt de linie

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava