Concert pascal
MOPAN Suceava

Viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi anunță că Primăria continuă acțiunile de dezinfecție a tuturor scărilor de bloc de pe raza municipiului și reamintește reprezentanților asociațiilor de proprietari că au obligația de a valida dezinfecția realizată în fiecare scară de bloc. El  a ținut să le mulțumească acestora pentru implicarea de care au dat dovadă până acum însă a ținut să critice neimplicarea Asociației de proprietari 23+27, din Obcini. ”Avem însă o excepție, Asociația de proprietari 23+27, din Obcini, care refuză să se implice (să arate echipelor unde să facă dezinfecția și să valideze efectuarea ei). Din păcate, se pare că pentru ei dezinfectarea scărilor de bloc este mai puțin importantă. Ținând cont de contextul în care ne aflăm și de pericolul real existent, care poate fi redus și prin aceste acțiuni de dezinfecție, solicit asociației să revină asupra deciziilor. În caz contrar, acesta va suportata sancțiunile conform dispozițiilor legale, dar și “furia” locatarilor, cărora le este privat dreptul la măsuri concrete și necesare de protecție.Menționez că prin Ordonanța Militară nr.4, administrația publică locală are îndatorirea de a dezinfecta intrările blocurilor, casa scărilor, lifturile și alte spații comune, precum și punerea la dispoziția asociațiilor a dispozitivelor cu soluție dezinfectantă, celelalte obligații ale asociațiilor rămânând neschimbate”, a spus Harșovschi care a adăugat că dezinfecția continuă și în spațiile publice, pe străzi/trotuare și la toate punctele de colectare a deșeurilor.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava