Evenimentul “Drumeție pentru pentru o nouă viață” organizat de Fundaţia Umanitară “O Nouă Viaţă“ Siret a ajuns anul acesta la cea de-a VI-a ediție. Acțiunea în scop caritabil se va desfășura sâmbătă, 15 septembrie, începând cu ora 9:30, la Siret și își propune să promoveze activitățile Fundației Umanitare “O Nouă Viață”, beneficiile voluntariatului în scopuri umanitare și strângerea de fonduri, să îi familiarizeze pe participanți cu tot ce înseamnă cultura și obiectivele marcante ale orașului Siret, să își ajute comunitatea în sânul căreia se desfășoară acțiunea, prin gesturi caritabile și nu numai. Ca în fiecare an, evenimentul oferă oportunități de team-building, networking și publicitate, iar fondurile obținute se vor îndrepta către susţinerea mai multor proiecte sociale.

Marcela O’Connor, director executiv al Fundației Umanitare “O Nouă Viață”, ne-a declarat că acest eveniment este o ocazie perfectă pentru fiecare dintre noi de a se implica activ în comunitate. Astfel, la cele 5 ediții anterioare ale Drumeției pentru „O Nouă Viață” Fundația Umanitară “O Nouă Viață” Siret a reușit să strângă fonduri care au sprijinit dezvoltarea unui program educațional pentru copii din familii dezavantajate, dotarea Centrului socio-vocațional de zi, achiziționarea de dotări pentru protecția împotriva incendiilor la locuințele minim protejate (garsoniere) și centrale termice la Casa Emanuel. Pentru ediția din acest an, reprezentanții Fundației au declarat că fondurile vor fi utilizate pentru dotarea și adaptarea celor 5 case ale Fundației din Siret, pentru a corespunde normelor ISU în vigoare; sprijinirea în viitor a programului educațional pentru copiii din familii defavorizate și asigurarea continuității activităților în cadrul Centrului de zi și Garsonierelor.

Drumeţia din acest an va consta în parcurgerea unui traseu de dificultate medie de aproximativ două ore, în oraşul Siret. Traseul are ca punct de plecare prima casă construită a Fundației „O Nouă Viață” – Casa Kincasslagh din str. Sucevei, nr. 16, Siret. Participanții vor parcurge strada Sf. Treime, Casa Killybegs, Zona Horait (Str. Sas Voda), vorr traversa E 85, pe lângă capela Sfânta Maria, vor coborî pe vechiul drum ce lega Siretul de Suceava și se vor întoarce în locația Fundației (curtea Casei Kincasslagh).

Organizatorii evenimentului au pregătit un traseu divers, iar la încheierea evenimentului, va fi organizat un grătar la care sunt invitaţi toţi participanţii. Cei care doresc să obţină informaţii despre evenimentul de sâmbătă pot lua legătura cu Marcela O’Connor, la telefon 0744 527 294, sau cu Anca Tablan, la telefon 0733 965 848. Pentru mai multe detalii despre Fundaţia „O Nouă Viaţă”, precum şi despre eveniment, au fost create paginile de internet www.fonv.org şi http://sponsoredwalk.fonv.org.

Proiectul Fundaţiei „O Nouă Viaţă” este susţinut și anul acesta de Primăria Siret, Monitorul de Suceava, SC Killer SRL şi Camera de Comerţ şi Industrie Suceava.

Fundaţia Umanitară “O Nouă Viaţă“ Siret a împlinit anul acesta 21 de ani de activitate, timp în care s-a implicat activ pentru suținerea drepturilor persoanelor cu dizabilități și îmbunătățirea modului de trai al persoanelor dezavantajate din comunitate.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Karls Jobs 2018
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava