Comenzi MOPAN Suceava

Teatrul Național din Timișoara a început repetițiile pentru un spectacol inedit:  aTMosfera, a cărui premieră este programată duminică, 18 decembrie, de la ora 19, în Sala 2 a Teatrului Național.

Spectacolul trilingv duce mai departe experiența începută în luna octombrie cu proiectul „Banat in Europe”, proiect care propune o călătorie teatrală în ceea ce înseamnă astăzi regiunea Banatului, în universalitatea sa metaforică și de concept cultural. Atunci, Banat in Europe a însemnat întâlnirea a trei mentalități modelate de granițe și de parcursuri istorice și politice diferite. Atelierul de dramaturgie organizat de Teatrul Național a însemnat și lucrul împreună al dramaturgilor Anna Varsányi (Szeged, Ungaria), Nikola Stanišić (Vârșeț, Serbia) și Andrei Ursu (Timișoara) care, împreună cu regizorul Gavriil Pinte, au stabilit structura unui spectacol construit din trei piese scurte – „actul seghedin”, „actul vârșețan” și „actul timișorean”. Împreună, au definit temele și direcțiile pentru o piesă de teatru cu teme convergente, reunite de un personaj comun, conceput de comun acord.

aTMosfera este o ușă deschisă întâlnirilor – a teatrelor din trei orașe ale Banatului, regiune care, de un secol, are teritorii în trei țări – Timișoara, aflată pe teritoriul României, Szeged – în Ungaria și Vârșeț – în Serbia. aTMosfera este, de asemenea, un loc de întâlnire pentru oamenii și poveștile fiecărui loc, și pentru intersecțiile dintre ele. Este, de asemenea, o întâlnire a creatorilor și a publicului din fiecare dintre cele trei țări cu identități distincte, dar care se intersectează la un nivel mai profund, poate, decât și-ar fi imaginat. De la Szeged la Timișoara, de la Timișoara la Vârșeț și de la Vârșeț la Szeged se întind povești ca niște drumuri, într-o călătorie care curge neabătut în subconștientul locului și al oamenilor lui. Jucat în românește, sârbește și ungurește, aTMosfera își poartă spectatorii într-o călătorie care urmează o altfel de hartă, cu altfel de indicatoare și cu altfel de stații. Trei istorii de viață, fiecare cu vocea ei, intră succesiv în poveste și desenează același contur, schimbându-i doar culorile și tonurile: cunoștințele întâmplătoare din gara din Szeged, bătrânul și tânărul de la periferia Timișoarei, bunica și nepoata dintr-o bucătărie din Vârșeț creează, împreună, o polifonie de o sfâșietoare armonie pentru că, nu-i așa, iubirea și pierderea dor la fel și în ungurește, și în românește, și în sârbește.

Distribuția spectacolului îi aduce împreună pe actorii Doru Iosif, Bogdan Spiridon și Ana Maria Cojocaru (Teatrul Național din Timișoara), Annamária Szilágyi și Tamás Rétfalvi (Teatrul Național din Szeged), Monika Boldovina Bugle și Tamara Tamči Toskić (Teatrul Național „Sterija” din Vârșeț). Decorul și costumele aparțin scenografei Roxana Ionescu, iar muzica, lui Horea Crișovan. Spectacolul este semnat de Gavriil Pinte, un regizor cu o poetică specială, binecunoscut lumii teatrale timișorene – dacă ne gândim doar la fermecătorul spectacol „Un tramvai numit Popescu”.

Spectacolul beneficiază de supratitrare în limba română și în limba engleză.

Spectacolul va avea o serie de reprezentații, în teatrele-partenere din Szeged și Vârșeț, la începutul anului 2023, în cadrul Capitalei Europene a Culturii.

Banat in Europe este realizat în cadrul componentei „Atelier Identitate”, parte din proiectul VOCILE ORAȘULUI. Proiectul face parte din Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava