Concert pascal
MOPAN Suceava

Discret cu viaţa intimă! Aşa se poate spune despre Ovidiu Lipan, zis Ţăndărică. Faimosul baterist a reuşit, timp de aproape 18 ani, să nu apară în faţă cu relaţia lui. Click! i-a surprins pe cei doi în parc, ocazie cu care artistul nu s-a mai putut feri şi a vorbit despre sufletul lui pereche. Iată povestea de dragoste cu frumoasa blondă, de profesie avocat!

Fostul baterist al legendarei trupe Phoenix a fost întotdeauna discret, chiar dacă s-a numărat printre cei mai mari cuceritori ai doamnelor. Veritabil Don Juan, Ţăndărică s-a bucurat mereu de atenţia femeilor frumoase, iar povestea de amor cu solista Corina Chiriac este arhicunoscută.

Ovidiu Lipan a fost căsătorit cu o nemţoaică superbă, pe nume Sabina, care i-a dăruit un fiu, Alexander, dar mariajul lor nu a ţinut. Au divorţat şi s-au înţeles de dragul băiatului, care de aproape doi ani i-a făcut şi bunici. De-atunci, artistul n-a mai fost văzut în public alături de vreo femeie şi nici acum nu s-ar fi întâmplat, dacă o fotografie n-ar fi ajuns la redacţie. Îmbrăcat elegant, cunoscutul muzician apare lângă o doamnă blondă, distinsă, şi se poate citi uşor pe chipurile lor că nu e vorba de o prietenie, ci de o adevărată poveste de dragoste. Ea are 50 de ani, este de profesie avocat şi s-au cunoscut în anul 2004. Ţăndărică a prezentat-o în cei mai frumoşi termeni.

“Ne-am cunoscut în urmă cu aproape 18 ani, la Muzeul Ţăranului Român. Ea venise pentru mărţişoare, iar eu eram acolo. Când am văzut-o cât e de frumoasă, n-am lăsat-o să meargă mai departe”, povesteşte Ţăndărică, în exclusivitate pentru Click!.

Citește mai multe EXCLUSIV pe: https://www.click.ro/vedete/romanesti/exclusiv-ovidiu-lipan-tandarica-are-o-relatie-de-18-ani-cu-o-avocata-pe-care-vrea

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava