Concert pascal
MOPAN Suceava

103.788 de copii au luat startul în decembrie în fazele pe școală ale celei mai importante competiții de fotbal dedicate elevilor din România.

La 1 octombrie s-a dat startul înscrierilor în cea mai importantă competiție de fotbal pentru elevii din România ONSȘ Fotbal – Cupa Tymbark Junior. Până pe 30 noiembrie 2022, elevi cu vârste între 6 și 12 ani, fete și băieți din toată țara au putut fi înscriși în Cupa Tymbark Junior, parte integrantă a programului Olimpiada Națională a Sportului Școlar – Fotbal. Competiția este organizată de către Federația Română de Fotbal și Maspex Romania prin brandul Tymbark, în colaborare cu Ministerul Educației.

Olimpiada Națională a Sportului Școlar (ONSȘ) este organizată în fiecare an școlar și cuprinde campionate școlare sportive și interșcolare adresate elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar. Începând cu anul 2022, Cupa Tymbark Junior a devenit ONSȘ Fotbal – Cupa Tymbark Junior. Astfel, proiectul valorifică noi oportunități de dezvoltare pentru îndeplinirea promisiunilor făcute încă de la inițierea sa, de a încuraja copiii din toată țara să facă mișcare, să își pună în valoare potențialul sportiv și să își descopere talentul la fotbal.

Mai multe detalii: https://bit.ly/3PIOcRq.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava