Concert pascal
MOPAN Suceava

Primăria municipiului Suceava s-a dotat cu un autocamion de ridicat mașini echipat cu macara și platformă, a anunțat viceprimarul Lucian Harșovschi. Valoarea utilajului se ridică la 674.420 de lei cu TVA inclus. Harșovschi a arătat că autocamionul va fi folosit pentu ridicarea vehiculelor fără stăpîn sau abandonate pe domeniul public, a vehiculelor staționate sau parcate neregulamentar și a vehiculelor aflate în zona lucrărilor edilitare pe domeniul public sau privat al municipiului. ”Vehiculele fără stăpîn sau abandonate pe domeniul public precum și cele staționate neregulamentar for fi ridicate, transportate și depozitate la fosta stație de tratare a apei de la Mitocu Dragomirnei unde proprietarii vor putea achita în vederea restituirii contravaloarea cheltuielilor privind ridicarea, transportul și depozitarea acestora. Plus amenda. Vehiculele aflate în zona lucrărilor vor fi ridicate și mutate pe un loc cît mai aproape de locul inițial cu respectarea normelor rutiere privind staționarea”, a explicat Harșovschi. El a  mai spus că în ședința Consiliului Locl din această lună va fi apobat un Regulament privind ridicarea, transportul și depozitarea vehiculelor fără stăpîn sau abandonate, a vehiculelor staționate sau parcare neregulamentar și a vehiculelor aflate în zona lucrărilor edilitare.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava