Radiografia unităților de învățământ din județ la începutul noului an școlar: doar 41% au autorizație sanitară, 7 școli nu au apă și grupuri sanitare iar elevii din 25 de școli aflate în reabilitare totală sunt relocați

Doar 41% dintre unitățile de învățământ din județ au autorizație sanitară de funcționare, se arată într-o in formare a Inspectoratului Școlar Județean prezentată astăzi în cadrul Colegiului Prefectural. Concret din cele 746 de unități școlare sunt autorizate sanitar doar 306 plus Colegiul Național Militar din Câmpulung Moldovenesc. Alte 189 de unități școlare unde se desfășoară lucrări de reabilitare au avize de la Direcția de Sănătate Publică iar 251 de unități nu au nici avize nici autorizație sanitară de funcționare. Raportul mai arată că au apă curentă și grupuri sanitare 714 unități școlare. Șapte școli din care patru funcționează în spații particulare închiriate nu au aceste utilități. Elevii din 25 de unități de învățământ aflate în reabilitare totală sunt relocați în alte școli. Toate școlile sunt dotate cu mobilier școlar dar în circa 2% din cazuri mobilierul este foarte vechi și trebuie înlocuit. 106 primării au depus proiecte prin PNRR pentru dotarea școlilor cu mobilier și echipamente tehnice. La acestea se adaugă un proiect depus de Consiliul Județean, unul depus de Colegiul Național Militar din Câmpulung Moldovenesc și unul depus de Palatul Copiilor Suceava. Au fost igienizate 737 unități școlare (98,8%) iar 9 sunt în curs de igienizare. Dezinsecția și dezinfecția s-a făcut în 688 de școli (92%). Se execută lucrări de reparații în 183 de unități școlare (25%).
Radiografia unităților de învățământ din județ la începutul noului an școlar: doar 41% au autorizație sanitară, 7 școli nu au apă și grupuri sanitare iar elevii din 25 de școli aflate în reabilitare totală sunt relocați,