Concert pascal
MOPAN Suceava

În unităţile de învăţămînt din judeţul Suceava vor fi organizate şedinţe cu părinţii, pentru a le face recomandări de urmat în perioada vacanţei. Asta, după ce mai multe unităţi şcolare au trebuit să fie închise din cauza focarelor de meningită acută virală.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava a trimis fiecărei şcoli din judeţ o adresă ce cuprinde o serie de recomandări şi reguli. Acestea vor trebui prelucrate în fiecare colectiv de elevi de către educatoare, învăţători şi diriginţi. La final, „se încheie proces verbal de luare la cunoştinţă de către elevi şi părinţii acestora”, după cum se subliniază în adresa semnată de şeful IŞJ Suceava, Gheorghe Lazăr. Recomandările sunt pe linie de igienă şi sănătate, educaţie rutieră şi siguranţă. Astfel, în contextul existenţei unui număr mare de îmbolnăviri de meningită acută virală la nivelul judeţului, se recomandă adoptarea unui stil de viaţă sănătos pe perioada vacanţei şcolare, prin respectarea normelor de igienă personală; păstrarea unui ritm optim de activitate şi odihnă; evitarea expunerii prelungite la soare; regim alimentar echilibrat, menţinerea echilibrului hidric al organismului; consumul de substanţe cu risc pentru sănătate este interzis (alcool, ţigări, substanţe psihoactive); prezentarea la medic în cazul apariţiei unor simptome de boală; informarea urgentă la IŞJ Suceava telefonic şi prin adresă scrisă a cazurilor de îmbolnăviri ce prezintă risc pentru comunitatea şcolară, populaţie.
La capitolul Educaţie rutieră se recomandă, printre altele, prudenţă la traversare şi respectarea regulilor de circulaţie în calitate de pietoni, dar şi ca biciclişti, conducători de mopede.
În privinţa Siguranţei, în adresă se precizează că „deplasarea elevilor în grupuri organizate, tabere şi excursii, se amână pentru alte perioade în care epidemia de meningită este ţinută sub control”. Totodată se pune accent şi pe suprevegherea copiilor care merg la înot în piscine sau ştranduri , dar şi la scăldat, pentru a se evita eventualele tragedii.
Marţi, numărul cazurilor de meningită acută virală a crescut de la 47 la 50. Avînd în vedere evoluţia focarului de meningită acută virală dar şi temperaturile ridicate, Direcţia de Sănătate Publică Suceava recomandă respectarea igienei personale, consumul de apă numai din surse autorizate, spălarea riguroasă a fructelor şi legumelor înainte de consum şi evitarea scăldatului în locuri neamenajate.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava