Senatorul PSD de Suceava, Virginel Iordache, a prezentat, astăzi, în plenul Senatului, declarația politică „Unirea Bucovinei cu Țara – lecțiile trecutului”. Virginel Iordache le-a vorbit colegilor din Senat despre semnificația acestu moment important din istoria României, însă în același timp a subliniat faptul că peste câteva zile, Ziua Naţională va fi sărbătorită într-o Românie profund dezbinată.

Vă prezentăm în continuare conținutul declarației politică a senatorului PSD Virginel Iordache:

Înainte de începutul lunii decembrie al fiecărui an, românii au datoria să-şi amintească de importantul eveniment al Unirii Bucovinei cu patria-mamă, de la 28 noiembrie 1918, dar şi de cei care au luptat pentru acest ideal. A fost o reparaţie care de prea multă vreme se revendica deoarece, printr-o simplă tranzacţie făcută pe seama Moldovei, la 1775, Imperiul Otoman, aflat în curs de dezagregare, acceptase ruperea ţinutului în care se afla mormântul marelui Ştefan Voievod, pentru a-l vinde unei Austrii aflate în plină expansiune. Mai trebuie amintit faptul că marele act, anume „unirea necondiţionată a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”, s-a înfăptuit prin voinţa delegaţilor întruniţi în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuţi, acolo unde era centrul spiritual al românilor bucovineni. Printre cei care au iniţiat convocarea acestui congres s-au numărat marii oameni români Sextil Puşcariu, Iancu Flondor, Ion Nistor și mulți alții. Apoi, actul unirii a fost dus de însuşi mitropolitul român Vladimir de Repta împreună cu Iancu Flondor, Ion Nistor şi Dionisie Bejan la Iaşi, acolo unde încă se mai afla regele Ferdinand I.
La 18 decembrie, acelaşi an, suveranul român a promulgat actul unirii Bucovinei cu Regatul Român. Astfel, după revenirea Basarabiei la patria-mamă, a fost rândul Bucovinei care săvârşea gestul firesc al alipirii de trupul ţării. Aşadar, se cuvine să ne amintim de actul unirii de la 28 noiembrie 1918, mai ales că astăzi Palatul Mitropolitan are o altă destinaţie, iar urmele româneşti au fost şterse de cei care, pe nedrept, sunt stăpâni ai Bucovinei româneşti.
Trecând peste aceste aspecte istorice cunoscute de toți cei prezenți, se cuvine să ne oprim puțin la semnificația avută de acestă unire la mai bine de un secol de la înfăpturirea ei.
Stimați colegi, celebrăm pe 28 noiembrie un moment istoric în care, pornind din părţile de răsărit ale ţării, din Bucovina, respectiv Basarabia, şi încheindu-se triumfal prin voinţa populară a ardelenilor manifestată la Alba Iulia, unitatea tuturor românilor înlăuntrul aceloraşi hotare s-a împlinit. Avem, astfel, datoria unui omagiu profund şi pios pentru înaintaşii noştri, pentru cei care şi-au vărsat sângele pe tragicele şi glorioasele câmpuri de bătălie, pentru eroica armată română care a salvat ţara şi a îngăduit, prin biruinţa sa, ca integritatea şi suveranitatea României să cuprindă toate teritoriile locuite din veac de români.
Generaţia de la 1918 a fost o generaţie eroică. Şi tocmai de aceea îi datorăm un răspuns la o întrebare esenţială: suntem noi azi demni de eroismul lor? Ştiu că este o întrebare tulburătoare, dureroasă, dar gândindu-mă la zilele din decembrie 1989, când românii au pus capăt oprimării comuniste şi la abnegaţia cu care poporul român a plătit preţul social al tranziţiei postcomuniste voi răspunde „da”. Şi mai adaug, dacă ne dovedim până la capăt capabili de a îndeplini idealurile pentru care am luptat – de a clădi în România o societate modernă, de a înlătura definitiv zgura anilor de dictatură, de a pune în funcţie o economie performantă şi instituţii eficiente – dacă vom îndeplini toate acestea vom putea spune cu fruntea sus că am ştiut să clădim prezentul pe măsura trecutului cu care ne mândrim. De noi depinde. De felul în care fiecare dintre noi va şti ce poate să facă acum şi ce poate să apere mâine.
Da, stimați colegi, de noi depinde ca România să progreseze. Fără susţinerea populară a românilor de pretutindeni, în 1918, doar victoria armatei române nu ar fi putut aduce întregirea ţării. Fără eforturile bărbaţilor de stat ai României reîntregite nu s-ar fi obţinut recunoaşterea internaţională a Marii Uniri. Tot aşa şi acum, fiecare dintre noi are propria sa răspundere: oamenii politici au datoria să orienteze şi să decidă reformele, dar punerea lor în practică are nevoie de curajul şi de efortul fiecăruia. Este momentul să ne asumăm fiecare responsabilităţile care ne revin, să nu mai aşteptăm totul de la alţii, să ne facem fiecare datoria şi să cerem fiecăruia să şi-o facă pe măsură. Datoria faţă de ţară trebuie să precumpănească asupra gâlcevilor mărunte şi asupra vanităţilor şi intereselor de grup
Avem nevoie de solidaritatea românilor de pretutindeni, de solidaritatea cetăţenilor României pe umerii cărora apasă greul unei perioade de încordare spre mai bine, de solidaritatea românilor care trăiesc în vecinătatea hotarelor ţării şi care au dreptul la grija şi susţinerea noastră pentru a-şi păstra şi dezvolta identitatea naţională, de solidaritatea românilor pe care viaţa şi istoria i-au risipit în patru zări, dar care nu au uitat graiul şi sufletul patriei. Avem nevoie să fim mai încrezători unii în ceilalţi, să înfruntăm solidar noile provocări ale istoriei. Să înţelegem cu mai multă luciditate şi cu mai multă încredere unii în ceilalţi cât e de grea, dar şi cât e de însemnată această încercare comună.
La mai bine de 100 de ani de la unirea Bucovinei cu Țara, avem datoria să înaintăm pe calea unităţii, a construcţiei, a unei societăţi demne şi puternice, să privim spre viitor, să dăm noilor generaţii un nou proiect, un nou sens, o nouă speranţă. Să ne propunem ca în următorii ani să continuăm pe acest drum, un drum pe care îl privesc cu speranţă, pentru că avem suficiente motive să fim optimişti şi încrezători în forţele noastre.
Doresc să le transmit tuturor românilor că numai împreună putem construi România puternică, că numai împreună putem moderniza România şi numai împreună putem schimba situaţia economică, socială şi politică din țară.
Distinși colegi,
Peste câteva zile vom serba Ziua Naţională, într-o Românie profund dezbinată. Avem dreptul să sperăm că, măcar în această zi, românii se vor înfăţişa lor înşişi şi lumii întregi fără conflicte sterile şi dezbinări păgubitoare, cu buna-cuviinţă învăţată din bătrâni, cu o voinţă comună pentru binele patriei. Poate ar fi momentul ca, privind cu respect şi recunoştinţă către făuritorii istoriei de ieri, să ne adunăm forţele pentru confruntarea cu istoria de mâine…
Acestea fiind spuse, le doresc bucovinenilor de pretutindeni, de ziua lor, un călduros : “La mulți ani!”