Concert pascal
MOPAN Suceava

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, care reprezintă drepturile şi interesele a peste 175.000 de salariaţi din învăţământul preuniversitar, solicită o întâlnire cu ministrul Finanțelor Publice, Ioana Petrescu. „Tema care ar urma să fie abordată o reprezintă salarizarea personalului din învăţământul preuniversitar, atât a personalului didactic cât și nedidatic.”, a declarat Giani Leonte, preşedintele Alianţei Sindicatelor Libere din Învăţămînt Suceava. În ce priveşte salarizarea personalului didactic, Giani Leonte arată, printre altele, că în România, salariul mediu orar din sistemul de educaţie este de 13 lei brut (2,92 euro) şi 9,3 lei net (2,09 euro). Un profesor debutant câştigă 7,08 lei pe oră brut (1,59 euro), iar un profesor cu gradul I şi o vechime de 25 de ani câştigă 14 lei pe oră brut (3,14 euro) şi 9,73 lei net (2,18 euro). Cu alte cuvinte, un profesor în România câştigă într-o lună cam tot atât cât câştigă un profesor din Luxemburg în patru ore sau cât unul din Polonia în 14 ore! „Trebuie avut în vedere şi faptul că, în urma reducerii în anul 2010, în medie, cu 40% a veniturilor personalului din învăţământ, în ultimii ani s-a recuperat numai 20% (o indexare de 25% aplicată la salariile de bază diminuate cu 25% înseamnă recuperarea a 95% din salariile de bază), iar inflaţia – neacoperită prin indexare în aceşti ani – a fost de aproape 10%, astfel încât, în prezent, veniturile reale ale salariaţilor din educaţie ar trebui să fie mai mari cu aproximativ 30%, pentru a se reajunge la puterea de cumpărare din anul 2009”, precizează lideru ASI. De aceea, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ apreciază că singura soluţie este adoptarea unui act normativ în domeniul salarizării personalului didactic, prin care, în perioada 2015-2017, să se asigure o creştere anuală, cu 10%, a salariilor acestor categorii de personal. „Nu se poate vorbi de un învăţământ de calitate, fără resursă umană motivată financiar”, sunt de părere sindicaliştii din acest domeniu. Referitor la salarizarea personalului nedidactic, Giani Leonte arată că începând cu anul 2010 s-a produs treptat o aplatizare a grilei de salarizare a personalului nedidactic, în condiţiile creşterii salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. „La 1 ianuarie 2009 salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată era de 600 de lei , la 1 ianuarie 2011 a fost de 670 de lei, de la 1 ianuarie 2012 a fost stabilit la 700 de lei, iar apoi cesta a fost stabilit la 750 de lei, de la 1 februarie 2013, şi la 800 de lei, de la 1 iulie 2013. Prin H.G. nr. 871/2013 s-a stabilit că, începând cu 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 850 de lei, iar de la 1 iulie 2014 acesta este de 900 de lei lunar. În condiţiile în care a avut loc o creştere a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, restul salariilor personalului bugetar (categorie în care este inclus şi personalul nedidactic din învăţământul preuniversitar de stat) care depăşeau nivelul acestui salariu minim brut au rămas nemodificate”, declară Giani Leonte. Astfel, treptat, spune el, nu a mai existat nici un fel de diferenţiere – din punct de vedere salarial – între personalul nou angajat (care nu beneficiază de spor de vechime) şi salariaţii care beneficiau de sporul de vechime în muncă, corespunzător tranşelor de vechime.

„Declaraţiile publice, din urma perioadă de timp, privind majorarea salariilor angajaţilor din alte sectoare bugetare, ne îndreptăţesc să credem că MFP va trata cu aceeaşi atenţie şi problema salarizării personalului din învăţământ, categorie socio-profesională recunoscută a fi extrem de importantă, dar umilită din punct de vedere al salarizării”, a mai declarat președinte ASI Suceava, Giani Leonte.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava