Concert pascal
MOPAN Suceava

Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a primit 3,2 milioane de lei de la Ministrul Sănătății pentru achiziționarea unei stații de sterilizare noi. Anunțul a fost făcut la Fălticeni de ministrul sănătății, Florin Bodog. Acesta a declarat că și alte spitale județene au primit fonduri pentru investiții și dotări necesare pentru conformarea acestora în vederea autorizării. În același timp, managerul Spitalului Județean Suceava, Vasile Rîmbu, a declarat că suma de 3,2 milioane de lei a fost primită de la Ministerul Sănătății, suma urmând să fie folosită pentru proiectul de extindere, modernizare și dotare a stației de sterilizare. „Obiectivul nostru este să ducem această stație de sterilizare la cel mai înalt standard”, a spus Rîmbu. El a adăugat că procedura de achiziție a noii stații de sterilizare a fost demarată, iar pe data de 28 iunie a.c. va avea loc licitația. Managerul spitalului județean și-a exprimat speranța că noua stație de sterilizare să fie pusă în funcțiune în luna septembrie a acestui an. De precizat că finanțarea pentru extindere și modernizarea spațiului pentru stația de sterilizare va fi asigurată de Consiliul Județean Suceava, iar fondurile pentru dotări provin de la minister.

Spitalul Județean Suceava a primit 3,2 milioane de lei pentru noua stație de sterilizare, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava