Concert pascal
MOPAN Suceava

Actorii Tom Hanks și Rita Wilson au devenit, oficial, cetățeni greci, informează contactmusic.com.

Prim-ministrul elen, Kyriakos Mitsotakis, a marcat momentul postând pe contul său de Instagram o fotografie. „Rita Wilson și Tom Hanks sunt acum mândri cetățeni greci!”, a scris oficialul.

Tom, în vârstă de 64 de ani, și Rita, în vârstă de 63 de ani – născuti amândoi în Caifornia – au primit pașapoarte grecești și actele oficiale potrivit cărora sunt cetățeni ai Greciei. Mai mult, întreaga familie a actorilor a primit cetățenia greacă.

Rita are rădăcini grecești datorită mamei sale, Dorothea. Cuplul deține acolo o proprietate, pe insula Antiparos.

În altă ordine de idei, Tom și Rita au anunțat pe 11 martie că au fost diagnosticați cu COVID-19 și au fost plasați în carantină într-un spital din Australia. Până s-au vindecat, cei doi și-au informat constant fanii în legătură cu starea lor de sănătate. Au rămas în izolare până s-au vindecat și li s-a permis să se întoarcă în casa lor din Los Angeles.

Recent, actorii au anunțai că sângele lor va fi folosit de un institut de cercetare medicală, pentru a ajuta în crearea unui vaccin împotriva noului coronavirus, datorită faptului că are anticorpi. „Am aflat că avem anticorpi. Vom dona sângele pentru cei care, sperăm noi, vor găsi un vaccin, pe care îmi place să-l numesc ‘Hank-cin’.”, a spus Tom Hanks.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava