Concert pascal
MOPAN Suceava

Secretarul general al Colegiului Medicilor Suceava, medicul de familie Irina Badrajan, atrage atenția că circulă un virus foarte periculos, iar fructele și legumele trebuie foarte bine spălate înainte de a fi consumate. Un focar de Norovirus a apărut la Rîșnov, 140 de personae fiind infectate, conform Direcției de Sănătate Publică Brașov. Persoanele care se infectează au grețuri, dureri abdominale, febră, frisoane și scaune diareice. Medicul Badrajan spune că inclusiv coaja pepenilor roșii și a celor galbeni trebuie spălată bine înainte de consum. În altă ordine de idei, Irina Badrajan a spus la Radio Top că temperaturile ridicate nu au condus la creșterea numărului de pacienți sosiți la cabinetul său. Medicul a afirmat: „Așa, în general, n-aș putea spune că a fost un aflux mare de pacienți cu suferință din cauza caniculei, deoarece la Suceava a fost mai bine ca-n restul țării, iar oamenii poate că au și înțeles că trebuie să se ferească în această perioadă și să respecte niște reguli. În schimb, cei care sînt bolnavi cardiovascular, pulmonar, au avut o înrăutățire a stării lor, dar nu evidentă. S-a aglomerat puțin la cabinet, însă, nu neapărat din cauza caniculei”. Medicul sucevean a mai spus că umezeala accentuează efectul pe care-l are canicula, pentru că dă tulburări respiratorii și lipsa de oxigen îi creează o stare de panică persoanei care îndură asemenea situație. Irina Badrajan a adăugat: „De aceea, chiar dacă temperaturile nu au fost așa de ridicate, umezeala a făcut restul”. Medicul recomandă consumul de lichide: apă, compoturi și sucuri de fructe naturale.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava