Un pieton mort de beat a fost accidentat după ce s-a dezechilibrat şi a intrat pe drum
Un bărbat rupt de beat, din Câmpulung Moldovenesc, a fost accidentat de o maşină după ce s-a dezechilibrat şi a ajuns pe carosabil. Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei, în cursul zilei de vineri, la ora 18.42, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, în localitatea Iacobeni, un localnic de 44 de ani, a surprins şi accidentat un bărbat de 60 de ani, din Câmpulung Moldovenesc. Acesta mergea pe marginea drumului iar pe fondul consumului de băuturi alcoolice, s-a dezechilibrat de pe trotuar şi a pătruns pe carosabil.
Cei doi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru conducătorul auto și de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul pietonului, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.