Un şofer fără permis a încercat să fugă de poliţişti
Un bărbat de 48 de ani, din Frătăuţii Noi, s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins conducînd o maşină fără a avea acest drept. El a fost depistat în trafic ieri, în jurul orei 17.30, la Bilca. În momentul cînd a observat echipajul de poliţie, bărbatul a schimbat brusc direcţia de mers, către Gălăneşti. El a fost oprit în scurt timp, iar din verificări a rezultat că nu este posesor de permis de conducere.