Concert pascal
MOPAN Suceava

Universitara suceveană Otilia Clipa susține că este bine că s-a fixat o dată pentru începerea anului școlar 2020/2021, respectiv 14 septembrie. Prezent în studioul Radio Top, conferențiarul universitar doctor Otilia Clipa, de la Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” a declarat: „Mi s-a părut asta ca fiind ceva predictibil, fiindcă fiecare părinte trebuie să-și pregătească un plan pentru toamna viitoare, fiecare părinte de copil de școală. Cred că este un lucru bun faptul că pot avea acces copiii la școală. Cred că ultimele luni din precedentul an școlar au fost complicate pentru copii, pentru că sînt materii pe care le-au pierdut, pentru că sînt conținuturi pe care nu le-au făcut”. Pe de altă parte, universitara consideră că ar fi benefic dacă s-ar păstra și învățămîntul on-line. Otilia Clipa a afirmat: „Cred că învățămîntul on-line ar trebui păstrat chiar unde se vine fizic. Pentru că dacă, de exemplu, va veni acea jumătate de clasă și nu vor găsi cu cine să facă pentru cealaltă jumătate de clasă, poate-i bine să fie suplinit de un anumit program, sau de un anumit soft. Sau poate se esențializează materia sau programa. Și-atunci poți preda pentru toți copiii un anumit număr de ore. Am văzut în multe sisteme de îmvățămînt că se folosesc și aceste platforme, chiar dacă se fac orele fizic. Adică, suplinită informația. Pentru că sînt foarte multe informații și profesorul poate lucra la a esențializa, la a dinamiza predarea”. Președintele Klaus Iohannis a anunțat, aseară, că noul an de învățămînt preuniversitar va debuta în data de 14 septembrie și că majoritatea elevilor vor merge efectiv la școală. El a precizat că decizia privind modul în care va începe școala se descentralizează și se ia la nivel de județ. Klaus Iohannis a subliniat că învățămîntul on-line nu e același lucru cu cel în clasă, dar că pentru o perioadă limitată de timp poate să țină loc de învățămînt în clasă.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava