Concert pascal
MOPAN Suceava

Sala ”Unirea” a găzduit la sfârșitul săptămânii trecute un adevărat derby din cadrul seriei est a Diviziei A2 de volei masculin. Față în față s-au aflat ocupantele locurilor II și IV din clasament, respectiv Tricolorul Ploiești și CSM Suceava.

Încă din startul partidei s-a putut observa dorința de revanșă a elevilor profesorului Victor Pancu care au pierdut meciul tur cu 0-3, la capătul unei dispute cu ”cântec”. În primul set ploieștenii au evoluat modest și nu au avut nicio șansă în fața elanului sucevenilor. După primul set câștigat la 14, CSM Suceava s-a impus și în cel de-al doilea la 20, jocul fiind mult mai echilibrat decât cel din primul act.

Dacă în primele două seturi sucevenilor le-au ieșit toate combinațiile, în cel de-al treilea nu le-a mai reușit nimic. După ce oaspeții au luat un avans de câteva puncte pe tabela de marcaj, voleibaliștii suceveni au cedat lupta comițând greșeli copilărești, erori care i-au făcut să cedeze setul la 15.

Pentru a le arăta oaspeților că sunt mai buni, sucevenii au făcut o adevărată demonstrație de forță în setul al patrulea. De la 7-5 în favoarea lor, sucevenii au ajuns în câteva minute la 20-6 în urma unor serii de servicii grozave ale lui Grigore și Lupu, setul fiind câștigat la 9.

Elevii profesorului Victor Pancu au făcut un meci bun în compania echipei Tricolorul Ploiești și au demonstrat că au experiență și valoare. Dacă gruparea suceveană s-ar impune și în restanța cu Dacia Buzău, atunci ea poate încheia sezonul regulat pe locul II în seria est.

Pentru CSM Suceava în partida cu Tricolorul Ploiești au evoluat: Sasu, Huțuleac, Grigore, Pietraru, Lupu, Gontariu, Orășanu, Ștefură, Ursachi, Scurtu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava