Concert pascal
MOPAN Suceava

Din agendă:

  • Tururi gastronomice în regiune și a doua ediție a Campionatului Mondial de Borș Moldovenesc;
  • Clacă pentru reconstrucția fundației primei școli publice rurale din Moldova;
  • Conferința Cord, a primelor 10 generații de voluntari Nord și ateliere susținute de nume importante din literatură, arhitectură, cinematografie, fotografie, muzică: scriitorii Vasile Ernu și Viorel Ilișoi, producătoarea de film Anamaria Antoci, Ștefan Bâlici (președintele Ordinului Arhitecților), Diana Stafie (specialistă de foresight), fotografii Adi Bulboacă și Sorin Onișor și alții;
  • Expoziții de artă, spectacole de teatru și proiecții de film (Ultima noapte, Aftersun, Oameni de treabă și Conspirație la Cairo);
  • Competiții sportive: Maratonul Nordului MTB Dersca și Teioasa Trail;
  • Concerte cu trupe din România, Ucraina și Marea Britanie: Subcarpați, The Turbans (UK), om la lună, Haydamaky (UA), Impex, The Kryptonite Sparks, Baba Dochia, Adam’s Nest, Bogdan Vaida, Tomis Junior, Stejărelul, Chernobxg.

Programul detaliat, înscrieri și bilete pe zilelenordului.ro

În 3-6 august Zilele Nordului revin cu ediția a zecea la Darabani, cel mai nordic oraș al României, pe granița cu Moldova și Ucraina. Tema ediției aniversare este #viitoruri – scenarii pentru comunitățile mici din România.

Festivalul păstrează formatul deja consacrat: dimineața au loc ateliere, tururi gastronomice și competiții sportive, după-amiază dezbateri, spectacole de teatru și evenimente speciale, iar seara concerte, proiecții de film și petreceri.

Au fost puse în vânzare abonamentele de festival și bilete de acces în camping, iar în acest an organizatorii oferă stimulente și pentru dezvoltarea unei rețele de gazde locale: dărăbănenii care oferă camere pentru cazarea festivalierilor vor putea intra gratuit la festival. Cu ocazia aniversării de 10 ani, festivalul oferă free pass-uri pentru toți voluntarii Nord all-time, pe care îi invită la o reuniune specială, în cadrul căreia va fi lansată mișcarea Cord, a voluntarilor Nord care doresc să se implice în continuare în proiecte în regiune.

Evenimente speciale

Programul festivalului include 50 de evenimente: concerte, spectacole de teatru, expoziții și proiecții de film, dar și o mulțime de evenimente speciale, între care și o nouă clacă pentru continuarea lucrărilor de reconstrucție la #PrimaȘcoală, cea mai veche școală publică rurală din Moldova.

Zilele Nordului propun mai multe evenimente gastronomice: ediția a doua a Campionatului Mondial de Borș Moldovenesc, o competiție pe echipe între localnici și vizitatori din toată țara, o masă a bunei vecinătăți în duminica festivalului, un picnic special pentru invitații din sectoarele culturale și creative, dar și două Tururi ale Nordului pentru toată lumea: Drumul plăcintelor și Pe ape, care explorează istoria culinară a regiunii și, respectiv, potențialul turistic al Botoșaniului, județul cu al doilea cel mai mare luciu de apă din România (după Tulcea).

Ca în fiecare an, festivalul găzduiește și Maratonul Nordului, cu numeroase competiții de MTB și Trail la care participă sute de sportivi din toată țara și din străinătate. Dacă întrecerile de Trail sunt găzduite în continuare la Darabani, startul și finish-ul dându-se chiar din Poiana Teioasa, inima festivalului, competițiile de MTB se mută din acest an în comuna Dersca, un prilej pentru festival de a explora noi locuri și istorii locale.

Tema ediției

„La a zecea ediție a Zilelor Nordului vorbim despre #viitoruri: adunăm cele 10 generații de voluntari de până acum, readucem pe scenă câteva dintre cele mai bune momente ale acestui deceniu de festival și strângem în Nord tineri din toată țara, artiști și invitați pentru a imagina împreună viitoruri posibile pentru comunitățile mici din România”, declară Ștefan Teișanu, președintele Asociației Nord.

În cadrul festivalului, Diana Stafie, Foresight Strategist la Future Station, facilitează un atelier special de scenario planning: tineri din orașele extreme ale României (Darabani la Nord, Sulina la Est, Zimnicea la Sud și Sânnicolau Mare la Vest) vor imagina scenarii pentru viitorul nostru comun și le vor prezenta public la finalul festivalului.

Întâlnirile Nordului din acest an dezbat aceeași temă, avându-i ca invitați în vinerea și sâmbăta festivalului, printre alții, pe scriitorii Vasile Ernu și Viorel Ilișoi și pe Ștefan Bâlici, președintele Ordinului Arhitecților din România. Duminică, Întâlnirile vin cu o ediție specială, avându-i ca invitați pe reprezentanții elevilor care participă la atelierul de scenario planning privind viitorul comunităților mici din România.

Noutăți

La această ediție se lansează, într-o conferință specială, mișcarea Cord, a voluntarilor Nord din toate timpurile. Mișcarea Cord propune un mecanism experimental de comunicare și colaborare între voluntarii all-time ai festivalului și comunitățile lor natale, pe care le pot susține prin idei de proiecte, prin timp alocat muncii voluntare sau prin donații anuale.

De asemenea, ediția a zecea de festival vine cu modalități noi de implicare pentru comunitatea locală, care este invitată să participe la consultări privind viitorul orașului, dar și să pună umărul în mod concret la creșterea capacității locale de cazare și a brandului ospitalier al Nordului: în acest sens a fost creat grupul de Facebook „Cazare la ZN”, unde localnicii pot să ofere spații de cazare pentru festivalieri în schimbul unor abonamente gratuite la Zilele Nordului.

În acest an festivalul conectează șase localități din regiune prin Tururile Nordului, iar în Darabani activează cele mai multe spații de până acum, ducând concerte, ateliere și evenimente culturale variate în Poiana Teioasa, în Parcul Central, în Poiana Stejarilor, la Conacul Balș, la amfiteatrul Prima Școală, la Casa de Cultură și la Liceul Cantemir.

Bilete și abonamente

Pe www.zilelenordului.ro și pe platforma http://zilelenordului.iabilet.ro au fost puse în vânzare abonamentele ZN, la prețul de 95 de lei bucata. Biletele de o zi vor fi disponibile din 24 iulie și vor costa 45 de lei pentru vineri, 45 de lei pentru sâmbătă și 25 de lei pentru duminică.

Au fost puse în vânzare și bilete de acces în campingul ZN: 60 de lei de persoană pentru cei care vin cu cortul propriu, 150 de lei pentru un cort de două persoane închiriat de la ZN sau 250 de lei pentru un cort de trei persoane închiriat de la ZN.

Participarea la Maratonul Nordului se plătește separat pe site-ul www.maratonulnordului.ro și costă între 110 și 150 de lei pentru MTB și tot atât pentru Trail, în funcție de momentul achiziției.

Accesul la festival este liber pentru voluntarii ZN din toate timpurile, pentru localnicii care găzduiesc festivalieri și pentru toată lumea la evenimentele din ziua de deschidere (joi, 3 august). Detalii pe www.zilelenordului.ro.

Despre Zilele Nordului

Zilele Nordului este un festival de muzică, arte și călătorii găzduit la Darabani, cel mai nordic oraș al țării, pe colțul celor trei frontiere: România, Ucraina și R. Moldova.

În primii 10 ani de la înființare, festivalul a adunat 75.000 de participanți la 500 de evenimente culturale, educaționale și sportive în 20 de comunități din regiune, mobilizând pentru acest lucru 2.000 de tineri voluntari.

Festivalul a sprijinit 20 de instituții sanitare din Nord în pandemie și a realizat 80 de acțiuni de sprijin în centrele pentru refugiați și orașele ucrainene în război, a adunat 4 tone de mâncare pentru animalele fără stăpân și 50 de biciclete pentru copiii defavorizați din regiune, a creat de la zero Muzeul Nordului și a sprijinit renovarea a trei clădiri de patrimoniu (Casa Enescu – Mihăileni, Școala Veche – Darabani, Școala de Arte – Cernăuți), a construit 1 parc (Poiana Stejarilor) și în prezent reconstruiește 1 școală (#PrimaȘcoală sătească de stat din Moldova).

Festivalul este organizat de Asociația Nord cu sprijinul Băncii Transilvania și al Primăriilor și Consiliilor Locale din Darabani și Dersca, fiind finanțat prin PNRR de către Uniunea Europeană.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava