MOPAN Suceava

Data de 19 martie a fost instituită drept Zi aniversară a pașaportului românesc.

Documentul de călătorie românesc denumit paşaport este menţionat pentru prima dată  în Regulamentul Organic din Principatele Române, Ţara Românească şi Moldova, în anul 1830, când s-a recunoscut libertatea românilor de a călători peste graniţele Dunării şi ale Imperiului Habsburgic.

Legea asupra paşapoartelor – prima lege modernă în domeniu – a fost promulgată prin Înaltul Decret Regal nr.1758 din 19.03.1912. Din acest motiv, în anul 2006, ministrul administraţiei şi internelor a aprobat ca data de 19 martie să fie instituită Zi Aniversară a Paşaportului Românesc.

În decursul anilor, au fost introduse mai multe tipuri de paşapoarte: diplomatice (în 1920), colective şi de serviciu (în 1941).

În anul 1948, activitatea de eliberare a paşapoartelor a revenit în exclusivitate Ministerului Afacerilor Interne. Regimul sever al călătoriilor în străinătate a fost menţinut până în decembrie 1989. Ulterior, prin Decretul – Lege nr.10/1990 s-au desfiinţat vizele și s-au liberalizat călătoriile cetăţenilor români în străinătate.

Începând cu 1 ianuarie 2005, la nivel naţional, activitatea de paşapoarte a trecut în subordinea Instituţiei Prefectului.

În vederea alinierii la practica europeană în materie, a fost adoptată Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează condiţiile şi limitele în care cetăţenii români  pot călători în străinătate. Cetăţenilor români le-a fost garantat dreptul de a călători în străinătate, de a emigra şi de a reveni oricând în ţară.

Cetăţenii români au câştigat o mai mare libertate de circulaţie începând cu data de 1 ianuarie 2007, de când cartea de identitate valabilă poate constitui document de călătorie în statele membre ale Uniunii Europene.

Conform Regulamentului (CE) nr. 2252/2004 al Consiliului Europei, din data de 31.12.2008,  România,  ca stat membru UE, a început să emită paşapoarte simple electronice, care au  valabilitate de 10 ani începând din 20 iulie 2018, potrivit noii legi intrate în vigoare de la acea dată.

Din  februarie 2010, se pot depune documente, respectiv obţine paşapoarte simple electronice sau temporare şi la misiunile diplomatice ale României în străinătate.

Un alt tip de document de călătorie care se eliberează este paşaportul simplu temporar, cu termen de valabilitate de 12 luni, termenul de eliberare fiind ca și la pașaportul simplu electronic – 10 zile lucrătoare.

De la începutul anului 2019, se emit documente de călătorie de tip nou, îmbunătățite ca aspect și elemente de siguranță.

Sistemul de emitere a noilor tipuri de paşapoarte a fost introdus în judeţul Suceava  la data de 23.11.2009.

De atunci, prin ghişeele serviciului și punctul de lucru mobil din municipiul Rădăuți, s-au primit şi soluţionat 218.555 cereri pentru paşapoarte simple electronice şi 148.165 cereri pentru paşapoarte simple temporare. De asemenea, s-au verificat si aprobat 55.300 cereri de eliberare a paşapoartelor simple electronice depuse la misiunile diplomatice ale României din străinătate.

Ca nota generală, de la debutul activității de emitere a pașapoartelor simple electronice, s-a constatat o creștere treptată a solicitărilor pentru aceste documente.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava