115 locuri de parcare amenajate de Primăria Suceava în Bazar. Harșovschi: ”Se lucrează și la încălzirea centrului comercial pentru a asigura condiții civilizate”
Viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi, a anunțat că parcarea din incinta Complexului Comercial Bazar a fost modernizată, pietrișul a fost înlocuit cu pavaj, iar acum, aceasta însumează un total de 115 locuri de parcare, 3 dintre ele fiind destinate persoanelor cu dizabilități.
”Am relocat niște chioșuri, am regîndit repoziționarea acestora și a ieșit un lucru bun și util”, a spus Harșovschi. El a arătat că se lucrează și la încălzirea centrului comercial, aceste lucrări fiind realizate pentru ca atât comercianții, cât și cumpărătorii să aibă parte de cele mai bune condiții.
115 locuri de parcare amenajate de Primăria Suceava în Bazar. Harșovschi: ”Se lucrează și la încălzirea centrului comercial pentru a asigura condiții civilizate”,