Concert pascal
MOPAN Suceava

În an Centenar, de Zilele Europene ale Patrimoniului, pe data de 15 septembrie 2018, Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea, în parteneriat cu Asociația Sportivă ”VeloPower” și Consiliul Județean Vrancea organizează pentru pasionații de velo-turism o nouă ediție a evenimentului ”Mausolee pe bicicletă”.

Așa cum arată și sloganul: ”Heritage discovery on two wheels”  evenimentul își propune promovarea în rândul comunității de cicliști a celor patru mausolee ridicate în Vrancea în onoarea eroilor căzuți pe front în luptele din 1917. La evenimentul care a ajuns la cea de-a IV-a ediție s-au înscris, pentru a ”pedala eroic” un număr de 152 de cicliști din județele Vrancea, Bacău, Iași, Galați, Vaslui, Brașov, Brăila și București. Numărul cicliștilor înscriși este triplu față de prima ediție, organizată în 2015, și cu 50% mai mare față de ediția anterioară. Statistic vorbind, dintre cei 152 de cicliști înscriși, 60% au mai participat la cel puțin o ediție a evenimentului ”Mausolee pe bicicletă”.

Traseul propus la eveniment este de dificultate medie. El măsoară o lungime de 159 km și are o diferență de nivel de peste 1.000 metri. Traseul va fi parcurs în aproximativ 10 ore, timp care include și pauzele de hidratare și evenimentele culturale pe care le propunem pe traseu.

Turul de ciclism începe la ora 9.00 și se desfășoară pe ruta Mausoleul Eroilor Focșani-Odobești-Țifești-Vidra-Vizantea Livezi-Mausoleul Eroilor Soveja-Mausoleul Eroilor Mărăști-Mausoleul Eroilor Mărășești.

La Mausoleul Eroilor Soveja va avea loc un mini-recital susținut de Corul Parohiei Irești, iar la Mausoleul Eroilor Mărăști va avea loc un spectacol folcloric susținut de Ansamblul ”Țara Vrancei”. La finalul celor 159 km cicliștii sunt invitați la concertul extraordinar ”Dacika” susținut de Mihai Toma la Mausoleul Eroilor Mărășești, cu începere de la ora 19.30.

Evenimentul are și o puternică valență culinară, cicliștii urmând să fie serviți cu poale în brâu preparate tradițional, ”ca la Soveja” dar și cu gulaș, acesta din urmă fiind gătit chiar de către un biciclist pasionat de bucătărie și care a obținut premii la concursurile de gen organizate în Târgu Secuiesc.

Cea de-a IV-a ediție a evenimentului ”Mausolee pe bicicletă” este organizată în parteneriat cu Inspectoratul Județean de Poliție, Salvamont Vrancea, Muzeul Vrancei, Primăria Focșani, Primăria Panciu, Primăria Soveja, Primaria Vidra și Primăria Răcoasa.

Evenimentul se bucură și de prezența a zece voluntari care îi vor asista pe cicliști pe tot parcursul traseului.

Partenerii media ai evenimentului sunt Agenția Națională de Presă ”Agerpres”, Antena 3, Prima TV, Monitorul de Vrancea, Atlas TV și FreeRider.

Sponsorii ”Mausolee pe bicicletă” sunt companiile DB Schenker, Pandora Prod, Premium Porc Group, Decathlon, lanțul de magazine Paco, Ana Are Mere, Autovip, Marco, Laguna Resort, Altdorf Tehnik, Maressia, UMO Serv, Caspro, Marco și Diacarn.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava