16 persoane au fost angajate pe loc la Bursa Locurilor de Muncă din Suceava

16 persoane au fost încadrate pe loc, iar alte 794 au fost selectate pentru o potențială angajare, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă care s-a desfăşurat, astăzi, în Suceava, Fălticeni, Rădăuți și Cîmpulung. Anunțul a fost făcut de adjuncta AJOFM, Simona Sofroni. Ea a menționat că la Bursă au participat 1.355 de persoane, iar 111 angajatori au oferit 712 locuri de muncă. Adjuncta AJOFM a adăugat că mesajele primite astăzi de la angajatori și numărul mare de persoane selectate pentru un al doilea interviu, reprezintă un semnal pozitiv pentru piața muncii și evoluția ocupațiilor din economia locală.