Concert pascal
MOPAN Suceava

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a dăruit aproximativ 20 de tone de cartofi spitalelor din Rădăuți, Fălticeni, Siret, Câmpulung Moldovenesc, precum și Mănăstirii Râșca.

Potrivit unui comunicat al Arhiepiscopiei, această acțiune a fost o adevărată desfășurare de forță, la care au contribuit Sectoarele Misiune și Social Filantropic.

La Mănăstirea Sihăstria Putnei, 50 de tineri voluntari de la parohiile din zona Rădăuți, Fălticeni și Suceava și oameni cu suflet mare au sortat cartofii și i-au pus în saci, pregătind darul pentru spitalele în care oamenii bolnavi, în suferință, așteaptă tămăduirea cu nădejde în Dumnezeu.

„Departamentul Activități Tineret a fost în prima linie. Acțiunea de voluntariat a tinerilor a fost coordonată de părintele Justinian Cojocar, care a muncit energic alături de inimoșii tineri și de oamenii harnici care s-au adăugat cu bucurie lucrării.

În anul acesta 2020, proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române „Anul omagial al pastorației părinților și copiilor și Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români”, încă o picătură de milostenie se adaugă altor picături de până acum ce se doresc a curge frumos în oceanul plin de milostivire al Împărăției lui Dumnezeu.

S-a făcut doar ceea ce eram datori să facem, având exemplu pe Bunul Dumnezeu care revarsă mereu asupra noastră toate darurile sale: „Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru cel Ceresc milostiv este!” (Luca 6,36)”, se arată în comunicat.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava