Concert pascal
MOPAN Suceava

Instituția Prefectului-Județul Suceava informează că, în ședința de Guvern din data de 2 august 2018, pentru mai multe județe din țară, printre care și Suceava, a fost adoptată o hotărâre privind suplimentarea bugetului Ministerului Apelor și Pădurilor, din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, pentru realizarea în regim de urgență a unor lucrări de investiții de prevenire și înlăturare a efectelor calamităților naturale produse de inundații, în perioada iunie-iulie 2018.
Pentru județul Suceava, Guvernul României a aprobat suma de 2,459 milioane lei  ce va fi alocată pentru lucrări de refacere a  trei construcții hidrotehnice ce aparțin de  Sistemul de Gospodărire a Apelor – SGA-, care au fost afectate  în urma viiturilor înregistrate în județul Suceava.

Astfel, pentru lucrări de amenajare râu Molodvița și afluenți, pe tronsonul Fundu Moldovei-Humor, s-a aprobat suma de 1,385 milioane lei, iar pentru  regularizare și îndiguire pârâu Râșca, localitatea Bogdănești, se vor aloca 750.000 lei. Alți 324.000 lei s-au aprobat  pentru refacerea amenajării  râului Suceava, în zona sursei de alimentare cu apă a municipiului Rădăuți, la Măneuți.

Alte 52 milioane lei, pe drum

Pentru alte 14 construcții hidrotehnice, aparținând SGA Suceava,  vor fi alocate fonduri în sumă de aproximativ 52 milioane lei.   Pentru toate aceste lucrări se va  desfășura, în regim  de urgență, procedura de achiziții pentru proiectare și execuție. În perioada precedentă, din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018, pentru refacerea  infrastructurii afectate de calamitățile naturale produse  în județul Suceava, Guvernul României a aprobat, prin hotărâri de guvern, pe parcursul lunii iulie,  peste 30 milioane lei.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava