MOPAN Suceava

În dimineaţa zilei de sâmbătă, Poliția orașului Milișăuți a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza localității s-a produs un accident rutier soldat cu victime, iar conducătorul unui autoturism a părăsit locul faptei.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în jurul orei 06.08, în timp ce conducea căruţa pe DN 2H, în orașul Milișăuți, un localnic de 28 de ani a fost acroșat în partea din spate de un autoturism înmatriculat în străinătate, care se deplasa în aceeași direcție de mers.

În urma impactului a fost rănit un localnic de 30 de ani, pasager în căruţă și vătămarea ușoară a căruțașului.
La fața locului, oprit într-un șanț, polițiștii au identificat autoturismul implicat în eveniment și un tânăr de 24 de ani, din comuna Vicovu de Jos, care a declarat că nu el a condus autoturismul, ci un prieten din orașul Vicovu de Sus, iar acesta ar fi luat plăcuțele cu numărul de înmatriculare de pe autoturism și a părăsit locul faptei.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul de 24 de ani, prezent la fața locului, are suspendat dreptul de a conduce autovehicule în perioada 17.12.2015 – 15.03.2016, ca urmare a conducerii unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,37 mg/l alcool în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal și se efectuează verificări în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului și a identității conducătorului autoturismului implicat în accidentul rutier, urmând să se dispună procedural.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava