Concert pascal
MOPAN Suceava

Adjunctul Agenţiei pentru protecţia Mediului Sucaeva, Iluţă Cocriş, este de părere că nefinalizarea gropii ecologice de gunoi de pe Mestecăniş, în comuna Pojorâta, ar genera o criză gravă în privinţa gestionării deşeurilor în judeţ. Iluţă Cocriş a amintit în cadrul şedinţei de joi a Colegiului Prefectural că în judeţul Suceava se implementează proiectul european Sistemul de management Integrat al Deşeurilor (SMID), prin care se construiesc două gropi de deşeuri ecologice, una la Moara, şi una pe pasul Mestecăniş. Cocriş a arătat că în ultimul timp au apărut discuţii cu privire la groapa de gunoi de pe Mestecăniş, însă acestea nu ar avea fundament. El a explicat că doar 15% din deşeurile colectate în judeţul Suceava vor fi transportate la groapa de gunoi de pe Mestecăniş, aceasta fiind destinată oraşelor Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, şi comunelor din zona de munte, iar diferenţa de 85% va ajunge la groapa de la Moara. „În perioada anul 2008 – 2010 când s-au demarat procedurile de eliberare a acordului de mediu au fost respectate toate procedurile. Au fost făcute toate dezbaterile publice, atât la Pojorâta, cât şi la Consiliul Judeţean, şi nu s-a înregistrat nici un fel de obiecţii la momentul acela. Acum când au început lucrările au apărut fel de fel de apicultori de ăştia amatori care îşi umflă muşchii, şi vă spun că în mod inutil”, a spus adjunctul APM Suceava. El a arătat că proiectul SMID a fost bine fundamentat şi avizat în mod legal, amintind şi de faptul că într-o primă instanţă, Tribunalul Bacău a respins acţiunea unor asociaţii civice şi ecologice cu privire la sistarea şi suspendarea construcţiei gropii de gunoi de pe Mestecăniş. „Dacă cumva, prin reducere la absurd, s-ar opri sau s-ar scoate acest depozit există riscul să se blocheze tot sistemul, pentru că Uniunea Europeană finanţează proiectul integral. Şi este posibil să fie retrasă întreaga finanţare, în condiţiile în care s-a cheltuit destul de mult din totalul proiectului de 60 de milioane de euro şi o să vedem atunci de unde scoate judeţul banii pe care i-a folosit până acum”, a mai declarat Iluţă Cocriş. El a subliniat că terenul pe care se construieşte depozitul de pe Mestecăniş nu este un sit Natura 2000.

Directorul adjunct al APM Suceava a atras atenţia că nefinalizarea acestei gropi ecologice ar crea probleme din punctul de vedere al colectării deşeurilor în judeţ. Cocriş a spus că judeţul Suceava se află acum într-un început de criză a deşeurilor. „Dacă s-ar opri construcţia acestui depozit, atunci chiar intrăm într-o criză gravă, iar consecinţele vor fi inimaginabile”, a spus Cocriş.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava