Concert pascal
MOPAN Suceava

Administraţia Naţională „Apele Române” prin Administraţia Bazinală de Apă Siret implementează proiectul “Amenajare albie pârâu Voitinel și afluenți, comuna Voitinel, județul Suceava“, ce va fi finalizat până la 31 decembrie 2015.
Obiectivul general al proiectului este contribuirea la un management sustenabil al inundaţiilor, prin implementarea de măsuri preventive în cele mai vulnerabile zone. Potrivit unui comunicat de presă, obiectivul specific al proiectului îl constituie realizarea lucrărilor hidrotehnice pentru reducerea riscului de inundaţii pe pârâul Voitinel, cu scopul de a înlătura posibilitatea de producere a pagubelor materiale şi pierderi de vieţi omeneşti în momentul producerii viiturilor.
Finanţarea proiectului este asigurată în proporţie de 90% din fondurile Uniunii Europene, restul de 10% este asigurat de la bugetul de stat.
Valoarea estimată a proiectului este de 17.347.692 lei fără TVA (21.454.012 lei cu TVA). De precizat că proiectul constă în 3,152 km de recalibrare de albie, 2,862 km consolidari de mal din gabioane, 2,545 km diguri de protectie din materiale locale de două tipuri, praguri de fund pentru menținerea și stabilizarea talvegului, precum și 10 punți și podețe. Realizarea investiţiei de amenajare a cursului râului Voitinel va contribui la creşterea gradului de protecţie a populaţiei şi punerea în siguranţă a obiectivelor socio-economice din aria proiectului, la creşterea calităţii vieţii prin reducerea pagubelor produse ca urmare a inundaţiilor şi, totodată, asigură o creştere economică viitoare a zonei. Beneficiarii direcţi ai investiției sunt aproximativ 4.200 locuitori, 1.082 proprietăți, o grădiniţă, o şcoală și 2 instituții publice. “Realizarea acestui proiect cofinanţat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene prin Programul Operaţional Sectorial “Mediu” permite realizarea unor obiective prevăzute în Directiva Uniunii Europene privind managementul riscului la inundaţii (în acest caz, în bazinul hidrografic al pârâului Voitinel) precum şi planificarea şi realizarea diferitelor lucrări de protejare a infrastructurii aflate în zone inundabile”, se arată în comunicatul de presă.

 

Administraţia Bazinală de Apă Siret reduce riscul la inundaţii în bazinul hidrografic al pârâului Voitinel, 4.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 4.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava