Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PSD de Suceava, Mirela Elena Adomnicăi, a anunțat că parlamentarii PSD au reușit să impună votarea în regim de urgență, după o ședință maraton a comisiilor de specialitate,  a Legii  consumatorului vulnerabil.

”Am votat adoptarea acestei legi importante, prin care sunt asigurate nevoile energetice minimale pentru orice persoană singură sau familie care întâmpină greutăți din motive de sănătate, vârstă, venituri insuficiente sau izolare”, a  precizat Adomnicăi.

Aceasta a precizat că parlamentarii PSD au îmbunătățit forma inițială a legii consumatorului vulnerabil prin câteva amendamente și anume:

1) Devansarea intrării în vigoare a Legii astfel încât protejarea consumatorului vulnerabil să devină operațională înainte de venirea anotimpului rece. În loc să intre în vigoare la 1 septembrie 2022 cum se dorea inițial, amendamentul PSD a propus ca legea să intre în vigoare în 30 de zile de la adoptare, data votată de plen fiind de 1 noiembrie 2021.

2) Creșterea plafonului de venituri în care se încadrează consumatorul vulnerabil, de la 810 lei la 1.149 lei/pe membru de familie, iar în cazul gospodăriilor cu o singură persoană de la 1.445 lei la 2.053 lei.

3) Indexarea anuală automată a pragurilor de venit în care se încadrează consumatorul vulnerabil ​și a ajutoarelor acordate consumatorilor vulnerabili.

4) Creșterea ajutorului suplimentar pentru fiecare sursă de energie folosită în fiecare gospodărie cu consumatori vulnerabili, după cum urmează:

  • De la 30 lei la 50 lei/lună suplimentar pentru consumul de energie electrică și de la 50 lei la 70 lei/lună dacă energia electrică este singura sursă.
  • De la 10 lei la 30 lei/lună suplimentar pentru consumul de gaze naturale
  • De la 10 lei la 20 lei/lună suplimentar pentru consumul de energie termică
  • De la 20 lei la 30 lei/lună suplimentar pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri

”Protejarea milioanelor de români împovărați de plata facturilor majorate la energie este o prioritate maximă pentru PSD. În egală măsură, suntem deciși să identificăm motivele, responsabilii și profitorii acestor scumpiri fără precedent, prin investigațiile ce vor fi declanșate de Comisia parlamentară de anchetă pe care am reușit s-o impunem în parlament.  Printre obiectivele Comisiei de anchetă se numără analiza măsurilor Ministerului Energiei, ANPC, ale Consiliului Concurenței și ANRE pentru a combate practicile anticoncurențiale și creșterea artificială a facturilor pentru cetățeni. De asemenea, membrii Comisiei de anchetă vor analiza posibilitatea reintroducerii pentru o perioadă limitată, a unor prețuri reglementate pentru consumatorii casnici și IMM-urile afectate de pandemie. Astfel, pe fondul certurilor nesfârșite pentru putere dintre formațiunile din Coaliția de guvernare, PSD dovedește că rămâne singurul partid responsabil care continuă să acționeze și să vină cu soluții concrete pentru rezolvarea problemele stringente ale românilor”, a conchis Mirela Elena Adomnicăi.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava