Concert pascal
MOPAN Suceava

Pentru o mai bună coordonare a activităţilor, conducerea Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Suceava a realizat o programare strictă, pe zile, pentru echipele din campionatul judeţean, care în această perioadă trebuie să vizeze carnetele jucătorilor pe anul în curs.

„Se încetăţenise un obicei, ca delegaţii majorităţii echipelor să se prezinte la sediul AJF, să-şi rezolve problemele legate de vize şi transferuri pe ultima sută de metri, chiar înainte de startul sezonului oficial. Se crea astfel o aglomeraţie de nedescris, iar angajaţii AJF erau în imposibilitatea să-şi facă treaba în condiţii normale. Ţin să-i avertizez pe cei implicaţi să respecte cu stricteţe această programare, pentru că, în caz contrar, riscă să fie amendaţi şi să rămână cu carnetele nevizate”, a declarat preşedintele AJF Suceava, Aurel Daicu.

Oficialii grupărilor care activează în campionatele judeţene de fotbal sunt aşteptaţi cu carnetele la vizat la sediul AJF după următorul program:

Liga a IV-a şi Juniori A1

11.02.2013  –  FC Pojorâta, Foresta Mălini

12.02.2013  –  Sporting II Suceava, Minerul Iacobeni

13.02.2013  –  CS Gura Humorului,  Bradul Putna

14.02.2013  –  ACS Bucovina II Rădăuţi, Avântul Volovăţ

15.02.2013  –  Rapid II Suceava,  Viitorul Liteni

18.02.2013  –  Moldova Drăguşeni, Zimbrul Siret

19.02.2013  –  Şomuz Fălticeni, Voinţa Stroieşti

20.02.2013  –  Unirea Boroaia, Florconstruct Pătrăuţi

Juniori C şi D 

21.02.2013  –  Rapid Suceava, Sporting Suceava, CN „Nicu Gane” Fălticeni

22.02.2013  –  AS Caşuba & Găluşcă, ACS Bucovina Rădăuţi, Sport Style Suceava, LPS Suceava

25.02.2013  –  Bucovina Şcheia, CSŞ Rădăuţi, Remember Câmpulung

Liga a V-a

26.02.2013  –  Victoria Păltinoasa, Voinţa Zvoriştea

27.02.2013  –  Viitorul Vereşti, Şomuzul Preuteşti

28.02.2013  –  Steaua Dumbrăveni, Progresul Salcea

01.03.2013  –  Recolta Fântânele, Inter Capu Câmpului

04.03.2013  –  Pleşul Râşca, Sporting Buneşti

05.03.2013  –  Cetatea Baia, Viitorul Adâncata

06.03.2013  –  Progresul Frătăuţii Vechi, Flacăra Vicovu de Jos

07.03.2013  –  Unirea Horodnic, Unirea Milişăuţi

08.03.2013  –  Bucovina Şerbăuţi, Constructorul Dărmăneşti

11.03.2013  –  Zimbrii Bucovinei Pârteştii de Jos, Locomotiva Dorneşti

12.03.2013  –  Avântul Grămeşti,  CSM Bucovina Rădăuţi

13.03.2013  –  Dorna Vatra Dornei, Vânătorul Dorna Candrenilor

14.03.2013  –  Forestierul Frumosu, Avântul Frasin

  1. –  Foresta Moldoviţa, Victoria Vatra Moldoviţei

18.03.2013 –  Bradul Vama, Larix Dornişoara

19.03.2013 – Călimani Şaru Dornei, Bistriţa Broşteni

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava