Amenzi de 1,8 milioane de lei aplicate anul trecut de pompierii suceveni

Anul trecut, specialiștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava au efectuat peste 2.000 de controale pe linia prevenirii incendiilor și au constatat 10.988 de deficiențe. Dintre acestea, 3.557 au fost soluționate operativ, iar 7.230 au fost sancționate. Pompierii au dat 7.041 de avertismente și 189 de amenzi în cuantum de 1 milion 787 de mii de lei. Potrivit ISU „Bucovina”, numărul de amenzi a scăzut cu 73%, comparativ cu 2015.