Concert pascal
MOPAN Suceava

Muzeul Național al Bucovinei organizează, în perioada 31 iulie – 11 august 2023, activitatea educativă Arma medievală și rolul ei.

Atelierul este structurat pe două perioade, respectiv 31 iulie – 04 august 2023 și a doua etapă 07 – 11 august 2023. Taxa de participare este de 40 lei/săptămână de luni până vineri între orele 10 – 14.

Grupa de lucru la atelier trebuie să fie de minim 10 participanți. La atelier pot participa copii cu vârsta cuprinsă între 8 -15 ani.

În cadrul atelierului se vor desfășura activități teoretice și practice privitor la arsenalul militar din Evul Mediu în Țările Române.

Participanții vor confecționa replici ale unor arme albe și armuri medievale (spade, săgeți, arcuri, coifuri, cămașă cu zale, sulițe) răspunzând astfel nevoilor de cunoaștere prin descoperire, o modalitate de  relaționare între muzeu și public.

Copiii au ocazia să exerseze tehnici de tras cu arcul sub îndrumarea unui specialist.

Printre cele mai competitive arme din perioada Evului Mediu amintim arbaleta, catapulta, buzduganul, tunul sau arme ușoare de corp precum, sabia, arcul, pumnalul, sulița. Armura integrală sau părți din suprafața protejată a corpului luptătorului era compusă din cămașă cu zale, coiful, cotiere, scut, apărători de brațe și genunchiere folosite ca mijloace de apărare. Mânuirea armelor albe presupunea o bună condiție fizică, un antrenament intens și desigur precizie și curaj.

Relații suplimentare se pot obține la Serviciul Cetatea de Scaun, Casa Custodelui, tel. 0784/275644.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava