Concert pascal
MOPAN Suceava

Liderul PNL Suceava, Alexandru Băişanu a solicitat demisia directorului SC Transport Public Local SA Suceava, Darie Romaniuc. Băişanu a spus că acesta duce spre faliment această firmă, la care Consiliul Local Suceava este acţionar unic. El a precizat că TPL Suceava se află în momentul de faţă într-o situaţie dramatică, la fel ca şi SC Termica SA, SC ACET SA, „şi toate celelalte societăţi păstorite de Primăria Suceava”. „Trebuie să ne aducem aminte că nu cu mulţi ani în urmă, un alt făt al primăriei, SC Transport Public Suceava SA a decedat, după care a fost înfiinţată o nouă societate în care au fost aduşi foarte mulţi bani din bugetul local. Este vorba despre actualul TPL, care în momentul de faţă este în aceeaşi situaţie de făt care ar putea să piară. Nu ne putem permite ca fiecare societate de genul acesta, care asigură transportul local, să trăiască 1, 2, 5, 7 ani după să fie aruncată la gunoi şi să facem alta. Pentru că istoria ne arată că primăria nu este un bun gestionar al unor activităţi de genul acesta”, a declarat Alexandru Băişanu.
Pe de altă parte, el a spus că liberalii nu vor fi de acord cu majorarea cu 10% a preţului abonamentelor TPL Suceava, proiect care ar fi trebuit să fie dezbătut în şedinţa de joi a Consiliului Local, dar care în cele din urmă a fost retras de pe ordinea de zi. Preşedintele PNL Suceava a declarat că această majorare a preţului la abonamentele TPL ar fi „o injecţie la un picior de lemn” şi nu ar ajuta această firmă. Alexandru Băişanu a propus Adunării Generale a Acţionarilor de la TPL Suceava să verifice dacă actualul director Darie Romaniuc a dus la îndeplinire hotărârile Consiliului Local cu privire la managementul acestei societăţi. „Dacă da e OK, domnia sa poate continua, şi atunci TPL e în profit şi nu are probleme. Dacă nu a făcut acest lucru îi cerem demisia de onoare a domnului Romaniuc din această funcţie, pentru că noi considerăm că un director care duce spre faliment o societate nu mai poate fi director. Domnul Romaniuc poate fi cetăţean, dar nu director. Eu consider că la TPL s-a furat, ca în multe alte instituţii din ţara asta, şi cred că domnul primarul Ion Lungu şi colegii noştri consilieri locali, din PNL, PSD şi PDL trebuie să verifice toate aceste lucruri”, a declarat Băişanu.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava