Deputatul PNL de Suceava, Ioan Bălan susține că programul de relansare economică pe care îl va promova Partidul Național Liberal în perioada următoare va prioritiza investițiile publice, generatoare de locuri de muncă bine plătite, și va sprijini consolidarea firmelor românești, care vor trebui să asigure produse pentru consumul românilor și pentru export.

”În ultimii ani de zile, în România s-a construit foarte puțin sau deloc. PSD a dus țara într-o fundătură economică, împrumutându-ne zi de zi și stimulând consumul din import. Astfel că românii au umplut buzunarele producătorilor din alte state, în condițiile în care și la noi în țară se pot produce bunuri de cea mai bună calitate. După atâția ani în care PSD a avut la îndemână bani gratuiți din fonduri europene, bani mulți la bugetul de stat, autostrăzile au rămas tot pe hârtie, căile ferate s-au împuținat, mii de școli au rămas la fel de degradate, iar cele mai multe dintre spitale nu corespund normelor sanitare. Faptul că la Suceava, Cluj sau Oradea s-au modernizat spitale, școli sau drumuri publice, acest lucru nu s-a datorat guvernelor PSD, care nici nu mai știm câte au fost, ci administrațiilor publice locale conduse de liberali gospodari, care au adus un plus de calitate în viața oamenilor. Nu știu cine ar putea să conteste faptul că în ultimele luni Guvernul PNL a reușit o performanță deosebită, adică să treacă țara prin această criză sanitară și economică, iar suferința să fie mult mai redusă decât în state dezvoltate din Uniunea Europeană. Cu toate acestea, chiar dacă perioada cea mai grea pare că a trecut, mai avem enorm de muncă, pentru a îndrepta țara către normalitatea pe care noi, liberalii, am promis-o oamenilor”, a spus Bălan.

”În situația dezastruoasă în care PSD a lăsat visteria, nici nu știu cum o scoteam la capăt fără ajutorul banilor europeni, pe care PNL a reușit să-i aducă în țară”

El a arătat că Guvernul PNL pregătește un amplu program de relansare economică pentru România, astfel încât, în cel mai scurt timp să fie îndeplinite două obiective: pe de o parte să fie înlăturate efectele negative ale crizei resimțite și de angajați și de întreprinderile românești, iar pe de altă parte să se investeaască masiv în modernizarea României, atât la nivel național, prin construirea de autostrăzi, căi ferate, infrastructură energetică, cât și la nivel local, prin susținerea financiară a primăriilor care aduc un plus de calitate în viața oamenilor. ”Chiar înainte de începerea crizei Guvernul PNL programase investiții pentru anul 2020 de peste 50 de miliarde de lei. Am convingerea că în ciuda acestei perioade dificile, banii pentru investiții vor fi chiar mai mult de cât s-a programat la început de an. Când spun acest lucru mizez pe faptul că Președintele României și reprezentanții PNL au purtat discuții cu oficialii de la Uniunea Europeană și așteptăm să utilizăm câteva miliarde de euro anual, suplimentar, ca să dezvoltăm România.  Un lucru este sigur. Banii de la UE nu pică din cer! Trebuie să ai proiecte și să negociezi acele proiecte, iar Guvernul PNL a reușit acest lucru. În situația dezastruoasă în care PSD a lăsat visteria, nici nu știu cum o scoteam la capăt fără ajutorul banilor europeni, pe care PNL a reușit să-i aducă în țară. Cu banii de la UE Guvernul PNL a reușit să ajute și angajații rămași fără loc de muncă și întreprinderile românești aflate în dificultate. Mai mult, cu banii de la UE, Guvernul urmează să susțină proiecte masive de investiții în toată țara. Așadar, ne așteaptă o perioadă în care trebuie să muncim și să construim mult, ca să recuperăm toți anii pierduți cu PSD la guvernare”, a conchis Ioan Bălan.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava