Concert pascal
MOPAN Suceava

Banca Românească, în parteneriat cu Galeria Real, organizează în perioada 16 aprilie – 5 mai un concurs pentru clienţii care îşi vor face cumpărăturile de Paşte în magazinele din galerie. Startul competiţiei cumpărăturilor s-a dat pe 16 aprilie, în Galeria Real, iar “înscrierile în cursă” se fac pe baza cumpărăturilor din magazinele Galeriei  sau intrând în aplicaţia de pe Facebook/GaleriaReal!

Câştigătorii vor fi premiaţi cu câte un card Banca Românească, alimentat cu 10.000 de lei (premiul I), 3.000 de lei (premiul II) şi 1.000 de lei (premiul III). Mai multe cumpărături înseamnă, implicit, mai multe şanse de câştig.

“Ce cadou de Paşte mai potrivit poate oferi o bancă dacă nu un card cu bani? Un card de la Banca Românească pe care câştigatorii să-l folosească bucurându-se de avantajele acestuia, susţinute şi de programele noastre de reduceri. Ne bucurăm că la linia de sosire vom fi împreună cu partenerii noştri deja tradiţionali Galeria Real, pentru a-i felicita pe câştigători şi pentru a le acorda aceste premii”, a declarat Lakis Couninis, director Executiv Unitate Retail Banca Românească.

“Acum că soarele s-a ivit în sfârşit, ne simţim plini de energie şi voie bună. Se apropie şi Paştele, prima mare sărbătoare religioasă din an. Ne-am dorit o campanie dinamică, prin care să animăm consumatorii, cu premii pe masură. Vă aşteptăm, ca de obicei, în Galeria Real!”, a declarat Ioana Laura Pasca, director Marketing Galeria Real.

Campania se va desfăşura atât în Bucureşti (Galeriile Real Berceni şi Pallady), dar şi în marile oraşe ale ţării: Arad, Baia Mare, Constanţa (1 şi 2), Cluj, Deva, Galaţi, Oradea (1 şi 2), Piteşti, Ploieşti, Satu Mare, Suceava şi Timişoara (1 şi 2).

Regulamentul campaniei este disponibil pe site-urile www.galeriareal.ro şi www.banca-romaneasca.ro. Campania este organizată şi derulată de Galeria Real, în parteneriat cu Banca Românească.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava