Concert pascal
MOPAN Suceava

Un minor în vârstă de 17 ani a ajuns la spital după ce a fost lovit într-o bătaie în care au fost implicaţi membrii a două familiei. Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei, vineri, la ora 22:45, C. Vişinel, din comuna Mălini, a sesizat prin la 112 faptul că a avut loc un scandal între două familii.

Polițiștii s-au deplasat la locul numit Poienică, din comuna Mălini, unde  i-au identificat pe A. A., B.V. de 17 ani, localnic şi Z. Florin, 24 ani, din comuna Independenţa, judeţul Constanţa, ultimii doi prezentând leziuni.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că între membrii a două familii a avut loc o încăierare, ambele părţi lovindu-se reciproc cu corpuri contondente, posibil pari și cu o rangă, care însă nu au fost găsite.

La faţa locului a sosit o ambulanţă, cele două victime primind îngrijiri medicale, după care au fost transportaţi la Spitalul Municipal Fălticeni. Z. Florin a fost diagnosticat cu ”plăgi escoriate antebraţ stâng, plăgi escoriate faciale” şi a rămas internat.

Minorul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, unde i s-a stabilit diagnosticul: „traumatism cranio-cerebral şi traumatism facial”.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de încăierare, urmând să se dispună procedural.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava