Bătrână izbită cu spatele mașinii în urma unei manevre făcută de o șoferiță de 36 de ani
La data de 30 mai în jurul orelor 12:20 în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava, în timpul unei manevre cu spatele, o localnică de 36 de ani a suprins și accidentat o localnică de 76 de ani, care se deplasa în calitate de pieton.
Din accident a rezultat rănirea femeii de 76 de ani, care a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto a fost testată de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.