Concert pascal
MOPAN Suceava

Primarul municipiului Rădăuți, Bogdan Loghin, a transmis un mesaj de Ziua Bucovinei arătând că pe 28 noiembrie ”nu serbăm doar un ținut binecuvântat de Dumnezeu. Înainte de toate, Bucovina nu este un loc, ci o stare de spirit, ce naște tradiție, cultură și spiritualitate”.

”Azi, 28 noiembrie 2021, nu serbăm doar un ținut binecuvântat de Dumnezeu. Înainte de toate, Bucovina nu este un loc, ci o stare de spirit, ce naște tradiție, cultură și spiritualitate. Pentru mulți dintre noi, Bucovina înseamnă acasă. E locul din care plecăm și în care ne întoarcem, într-o permanentă regăsire de sine. Putem ieși din Bucovina, dar niciodată Bucovina nu iese din noi.

Înaintașii au știut că fără Bucovina, România nu există. Pentru ei, aducerea Bucovinei acasă, lângă celelalte provincii istorice, a fost idealul suprem. Au iubit Bucovina, prin fapte. Să le urmăm exemplul. Să ducem mai departe tradițiile și cultura Bucovinei. Suntem bucovineni, iar asta ne dă forța strămoșilor și seninul viitorului. Privim înapoi, ca să nu uităm cine suntem. Privim înainte, ca să știm ce putem fi. În fiecare din noi stă Bucovina întreagă. Să fim vrednici de ea!

La mulți ani, Bucovina! La mulți ani, bucovineni de pretutindeni!”, a transmis Loghin.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava