Concert pascal
MOPAN Suceava

Militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dornești, au intervenit cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2 pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Dornești, transmite ISU Suceava.

La sosirea echipajelor, ardeau acoperișul unor construcții corp comun.

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical proprietarei, în vârstă de 79 de ani, și fiicei acesteia (59 de ani), care au suferit atacuri de panică. Ulterior proprietara locuinței a fost transportată la spital.

Incendiul a fost lichidat la ora 17:45.

A ars acoperișul comun din lemn, cu învelitoare din tablă, al construcțiilor din gospodărie (corp comun) pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați. S-au degradat bunuri din interiorul a două case de locuit.În incendiu, au pierit un porc și 20 păsări de curte.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect sau deteriorat.

Casă distrusă de flăcări la Dornești. Proprietara de 79 de ani a ajuns la spital iar fiica ei de 59 de ani a făcut atac de panică. Au pierit un porc și 20 păsări de curte., 3.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 3.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava