Concert pascal
MOPAN Suceava

Paula Rad (34 de ani), supranumită și „soprana” – femeie de serviciu de la „Românii au Talent”, de acum șase ani, merge și cântă pe gratis, doar pentru a fi remarcată de cineva! Săptămâna trecută, tânăra a mărturisit pentru jurnaliștii Click! că a mers și a susținut un număr artistic, fără a cere niciun ban de la organizatori.

Paula Rad a ajuns în atenția publicului în 2017 după ce a participat la „Românii au talent”. Aceasta a impresionat la acea vreme cu vocea sa de soprană, dar și cu povestea ei de viață, atât jurații, cât și o țară întreagă, pentru că Paula lucra ca femeie de serviciu, chiar dacă avea studiile muzicale superioare terminate.

Însă, după participarea de la show-ul de talente, viața Paulei Rad s-a schimbat radical, deoarece nu mai lucrează ca femeie de serviciu, ci predă lecții de canto la cei care visează la o carieră în muzica clasică.

„Am avut o cântare lunea trecută, la o sală, nimic mai mult. Am mers și am cântat pe gratis, nu am primit niciun ban în urma prestației mele. În principiu, unde sunt invitată merg și cânt pe gratis, pentru a mă cunoaște lumea. În rest sunt bine, nu m-am măritat încă și nici nu știu dacă o să mă mărit curând”, a declarat Paula Rad, pentru Click!

Sursa foto: Facebook

Citește articolul complet EXCLUSIV pe: https://click.ro/vedete/vedete-romanesti/ce-s-a-ales-de-soprana-femeie-de-serviciu-de-la-2311323.html

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete
Etichete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava