Ansamblul Ciprian Porumbescu - 65 ani aniversar

Fundația Orange anunță câștigătorii ediției 2019 ai programului de finanțare „Lumea prin Culoare și Sunet”, dedicat proiectelor de integrare socială a persoanelor cu dizabilități de vedere și/sau de auz.Valoarea sponsorizării Fundaţiei Orange este de 1.126.234 lei, iar împreună cu contribuţia proprie a ONG-urilor câştigătoare, valoarea totală a proiectelor se ridică la 1.268.872 lei.

Proiectele câștigătoarese adreseazăcopiilorcu deficienţe de vedere şi/sau de auz din Româniacare se confruntă cu dificultăţi în accesarea resurselor educaţionale şi a informaţiilor accesibilizate, dar şi familiilor şi profesorilor care le oferă suport zi de zi, pentru o integrare mai facilă.

„Accesul la o educaţie incluzivă şi de calitateeste esenţial pentru viitorul acestor copii şi înseamnă o şansăîn plus la independenţă. Noile proiectepropun soluţii digitale inovatoare ce ajută elevii cu astfel de dizabilităţi să nu „rămână în urmă” cu informaţiile de la clasăşi să aibă rezultate mai bune, în special la examinări care, în multe cazuri, sunt aceleaşi ca pentru elevii fără deficienţe” a spus Dana Deac, Preşedintele Consiliului Director al Fundaţiei Orange.

Astfel, ONG-urile câştigătoare vor primi fonduri pentru a realiza: prima imprimantă tip „do-it-yourself” care faceimagini în relief ce pot fi înţelese denevăzători, un pachet de soft-uri educaționale pentru elevii cu surdocecitate, un manual digital de limba semnelor române, poveşti accesibilizate pentru elevii cu deficienţe de auz şi lecţii digitale accesibilizate pentru elevii cu deficiențede vedere despre păsările din România.Soluţiile digitale integrate în procesul educaţional al copiilor cu astfel de dizabilitățisunt o metodă eficientă pentru a le oferi acestora şanse egale, atât prin acoperirea naţională, cât şi prin eficienţa resurselor: ele vor putea fi folosite în orice şcoală pentru elevi cu dizabilităţi de vedere şi/sau de auz din ţară sau acasă, împreună cu părinţii. În total, peste 15700 de persoane vor beneficia de aceste proiecte.

Câştigătorii celei de-a şaptea ediţii a concursului sunt: Asociaţia pentru Dezvoltare Urbană – „Tactile Printer One” şi Fundația Sense Internațional România – „e-Sense”, Asociaţia Naţională a Interpreţilor Autorizaţi în Limbaj Mimico-Gestual – „Manual de limba semnelor române” şi Asociaţia pentru educaţie digitală Bigger Picture – „Poveşti în limbajul semnelor”, Asociaţia Clubul Sportiv Tandem Arena –„Ciripituri în natură”. Proiectele au fost alese în urma unui proces depre-evaluare de către un forum consultativ format din experţi în domeniu şi beneficiari cu dizabilităţi de vedere şi de auz şi o evaluare finală a Consiliului Director al Fundaţiei Orange. De la crearea fondului „Lumea prin Culoare şi Sunet” în 2012, valoarea totală a finanţărilor de proiecte pentru integrarea persoanelor cu dizabilităţi de vedere şi/sau auz din România a Fundaţiei Orange se ridică la 2 milioane euro.

„Aşa cum este şi cazulmodelelor de bunăpractică si al proiectelor în premieră dezvoltate în ediţiile precedente ale concursului „Lumea prin Culoare si Sunet”, soluţiile digitale ce urmează să fie realizate vor putea fiscalate şi implementate la nivel naţional şi chiar internaţional. Fundaţia Orangecontinuăastfel să fieun susţinător al inovaţieişi inclusivităţii persoanelor cu dizabilităţi prin intermediul noilor tehnologii”, a adăugat Dana Deac, Preşedinte al Consiliului Director al Fundaţiei Orange.

Fundaţia Orange este o organizaţie non-profit care se implică în viaţa comunităţii prin realizarea de proiecte de filantropie menite să aducă schimbări pozitive în viaţa persoanelor dezavantajate. În cei peste 6 ani de activitate, Fundaţia Orange a investit peste 6.5 milioane de euro in proiecte de educaţie digitală pentru persoane defavorizate şi în proiecte de sănătate, educaţie, cultură în beneficiul persoanelor cu deficienţe de vedere şi/sau de auz, în scopul integrării lor sociale. Pentru detalii, vizitaţi www.fundatiaorange.ro.

Scurtă descriere a proiectelor câștigătoare – ediția 2019

  • Proiecte mari, colaborative, ce se desfăşoară pe minim 24 de luni la nivel național

Asociaţia pentru Dezvoltare Urbanăîn parteneriat cu Universitatea Politehnică Bucureşti, Lions Club Arad, Asociaţia Tandem, Fundaţia Sense International (România), Biblioteca Naţională a României) „Tactile Printer One”(imprimanta care face imagini în relief pentru nevăzători): Pentru a-și crea o reprezentare coerentă a unui cuvânt/obiect, persoanele cu deficiențe de vedere trebuie să învețe forma și proporțiile obiectelor descrise, obiecte cu care nu pot interacționa direct (hărți, clădiri, fizionomii etc.).Una din modalitățile de a crea imagini mentale este cu ajutorul desenelor în relief. Nevăzătorii își folosesc mâinile astfel încât prin atingerea desenelor în relief să le înțeleagă forma, localizarea și proporția. În clipa de față, imprimarea imaginilor tactile este un proces scump, greu accesibil financiar persoanelor cu astfel de dizabilităţi.În acest sens, va fi creată o imprimantăinovatoare tip „do-it-yourself”ce va putea fi asamblată acasă,din materiale uşor accesibile, cu costuri mici și de către persoane cu minime cunoștințe tehnice, rezolvând astfel problema inaccesibilităţii imaginilor în relief din cauza costurilor ridicate ale producerii acestora. Asociat imprimantei, va fi realizat un software care să simplifice procesul de desenare și descriere a imaginilor tactile. Partenerii proiectului vor dezvolta o colecţie de conținut educativ ce va putea fi transformată în planșe tactile în orice casă sau şcoală cu ajutorul softului şi a imprimantei dedicate, Tactile Printer One. Biblioteca Națională a României va asocia respectivelor imagini, informații text ce vor putea fi ascultate de nevăzători şi vor duce la o mai bună înțelegere a contextului în care se regăsesc respectivele imagini.Primele astfel de imprimante şi kitul pentru realizarea lor vor fi donate către şcolile speciale pentru nevăzători din România. (466.250 lei)

Fundatia Sense Internaţional Româniaîn parteneriat cu Code for Romania, Liceul Tehnologic Special Vasile Pavelcu din Iași, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Cristal din Oradea și Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Constatin Pufan din Timișoara –„e-Sense”: Dezvoltarea, testarea și omologarea e-Sense – un pachet de soft-uri educaționale open source, gratuit și accesibil, pentru peste 335 de copii cu surdocecitate din România şi pentru părinții și profesorii lor.Astfel, în perioada 2020-2021, specialiștii în domeniul surdocecității și cei din IT vor colabora și vor găsi cele mai bune soluții digitale pentru ca domenii importante din curriculumul educaţional precum limbă și comunicare, matematică și științe, arte, om și societate să prindă viață sub forma unor soft-uri educaționale. (414.804 lei)

  • Proiecte medii, cu o durată de desfășurare de minim 12 luni

Asociaţia Naţională a Interpreţilor Autorizaţi în Limbaj Mimico-Gestual –„Manual de limba semnelor române”: Proiectul are ca scop lansarea în premieră a primului manual digital de limba semnelor române pentru cei peste 2000 de elevi cu deficiențe de auz şi profesorii acestora. Manualul va fi disponibil online pe site-urile www.ailg.roși https://www.manuale.edu.ro/. Prin implementarea acestui proiect, elevii cu deficiențe de auz și cadrele didactice vor avea un suport digital în învățarea și uniformizarea limbii semnelor române venind în sprijinul nevoilor acestora de comunicare, socializare, dezvoltare personala și integrare.(94.400 lei)

Asociaţia pentru educaţie digitală Bigger Picture „Poveşti în limbajul semnelor”: Proiectul vine în sprijinul elevilor hipoacuzici sau surzi prin traducerea în limbaj mimico-gestual a 15 poveşti din programa şcolară a Ministerului Educaţiei, programa şcolară care este aceeaşi ca pentru copiii din şcolile de masă. Poveştile traduse prin proiect vor putea fi folosite la clasă sau acasăde copiii în învăţământul primar şi gimnazial pentru integrarea lor mult mai uşoară în sistemul de învăţământ, dar şi pentru dezvoltarea unui limbaj comun atât acasă, cât şi în sala de clasă. Cele 15 poveşti din curricula şcolară vor fi putea fi accesate online pe platforma A fost odată.net, dar şi descărcate în absenţa unei conexiuni la Internet. (94.380 lei)

  • Proiecte mici, cu o durată de desfășurare de până la un an

Asociația Clubul Sportiv Tandem Arena „Ciripituri în natură”:  Proiectul îşi propune crearea împreună cu specialiști ornitologi a unor materiale de studiu adaptate nevoilor speciale ale elevilor cu deficiențe de vedere: o serie de 10 lecții digitale despre păsările din România. Materialele vor fi complet accesibilizate pentru elevii cu deficiențe de vedere, combinând texte cu caractere mari, fișiere audio cu sunete specifice fiecărei specii de păsări și materiale tactile cu ilustrații în relief. Materialele audio și text vor fi disponibile pe platforma IDEA (www.IDEA-ISA.ro) care conține deja lecții de istorie a românilor, realizate prin proiectul „Istoria prin Sunet si Atingere”. Proiectul include și o caravană de lecții și activități în natură cu elevi ai școlilor pentru deficienți de vedere din țară (București, Buzău, Târgu Frumos, Cluj, Arad și Timișoara) unde elevii vor avea posibilitatea de a asculta „pe viu” cântecele păsărilor studiate și de a se plimba cu biciclete tandem. (56.400 lei)

Proiectele vor fi implementate în perioada septembrie 2019 –decembrie2021.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava