MOPAN Suceava

Alpha Servicii Medicale Suceava a relansat astăzi, în prezenţa d-lui Gheorghe Niţă, vice-preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, a d-nei doctor Irina Badrajan, secretar general al Colegiului Medicilor Suceava, a d-lui Victor Cristi Bleorţu, preşedinte-director general al Casei de Asigurări de Sănătate Suceava, a unor medici de prestigiu şi reprezentanţi ai mass-media locale, punctul său de lucru din incinta Policlinicii Areni. Inaugurată într-o formulă modernizată, reconfigurată logistic, vizual şi din punct de vedere al dotărilor existente, în urma unei investiţii strategice în valoare de 250.000 RON, locaţia are ca obiectiv sincronizarea medicinii de laborator din judeţul Suceava la standardele contemporane ale practicii analizelor de laborator.Clinica este unul dintre pionierii domeniului sănătăţii din judeţul Suceava şi a luat fiinţă ca una dintre primele afaceri private din oraş, dezvoltându-se prin resurse proprii şi prin iniţiativă managerială private a celor două co-fondatoare, dr. Marinela Groza şi dr. Ana Moga.Alpha Servicii Medicale continuă o tradiţie de peste 50 ani a unui laborator etalon pentru municipiul Suceava şi pentru sănătatea suceveană. În cei 18 ani de existenţă, Alpha SM a rescris standardele de calitate şi profesionale în domeniul medicinei de laborator.“Noul aspect şi noile dotări ale punctului de recoltare din cadrul Policlinicii Areni reprezintă o investiţie semnificativă, făcută cu responsabilitate şi profesionalism, din respect pentru profesiunea de medic şi, de asemenea, din respect pentru pacienţii, partenerii şi clienţii noştri. Ne mândrim că, de-a lungul timpului, am format un număr important de specialişti, dintre care unii lucrează în prezent la mai multe laboratoare din oraşul Suceava. Ne-am asumat încă de la înfiinţare valorile jurământului medical şi am făcut tot posibilul să le demonstrăm în activitatea de zi cu zi. Ne străduim permanent să insuflăm clienţilor noştri respect pentru profesiunea de medic şi încredere în calitatea umană a medicilor români. Ceea ce diferenţiază brandul Alpha Servicii Medicale este experienţa valoroasă a medicilor noştri şi faptul că, deşi investim permanent în toate categoriile de aparate de laborator, atât clasice cât şi contemporane, inclusiv roboţi, dăm totuşi prioritate valorii de necontestat şi expertizei specialiştilor de laborator clinic”, declară dr. Marinela Groza, co-fondatoare a clinicii sucevene.Laboratorul Alpha Servicii Medicale, prin cele 3 puncte de recoltare ale sale, acoperă toate departamentele de investigaţii medicale de laborator care se folosesc în ambulator: hematologie, coagulare, biochimie, imunologie (generală, inflamatorie, virală, tumorală, hormonală), microbiologie (bacteriologie, virusologie), parazitologie, citologie. Tehnicile folosite sunt de la cele clasice, care necesită personal cu mare experienţă, cum ar fi examenele citologice sau microbiologia, la cele moderne, care utilizează dispozitive complet automate, de mare viteză şi acurateţe, cum ar fi tehnicile CLIA sau EIA sau roboţi specializaţi, dintre care unii pot executa 1.200 teste pe oră. Reactivii şi consumabilele provin exclusiv din import şi sunt certificate ISO 9001. Clinica nu percepe tarife suplimentare pentru analize realizate în regim de urgenţă.

Alpha Servicii Medicale a iniţiat, cu această ocazie, parteneriatul cu Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” şi a demarat proiectul umanitar al expoziţiei de pictură a elevilor din secţiile Catedrei de arte vizuale coordonaţi de d-na profesoară Camelia Rusu-Sadovei. Evenimentul s-a încheiat cu un moment de muzică folk oferit de trupa Simbol formată din elevi ai Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu”.

 

Despre Alpha SM Suceava:

Alpha SM s-a format din transformarea Laboratorului de Analize Medicale (LAM) Dr. Groza – Dr. Moga, în anul 2011. LAM a preluat în 1999 personalul şi locaţia laboratorului de analize medicale din cadrul Policlinicii Judeţene Suceava. Are implementat sistemul de management al calităţii din anul 2002. A obţinut acreditare RENAR în 2003. Rezultatele analizelor sunt disponibile online chiar în ziua recoltării. Clinica garantează confidenţialitatea datelor medicale. Alpha SM are contract cu CAS Suceava şi CASA OPSNAJ din 1999, respectiv 2000. Din 2017 este furnizori de servicii medicale pentru Allianz Tiriac Asigurări. Din 2014 este partener în programul local “Împreună pentru sănătatea ta”.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava