Concert pascal
MOPAN Suceava

Aproape întreaga comunitate din Călugăreni a fost prezentă alături de primarul comunei Adâncata, Viorel Cucu, la inaugurarea oficială a noului cămin cultural din acest sat. La inaugurarea noului edificiu de cultură din Călugăreni, primăria a organizat un amplu eveniment intitulat „Hora Gospodarilor”, la care locuitorii satului au venit îmbrăcați în frumoase costume populare. Manifestările au început cu o slujbă religioasă de sfințire a noului cămin cultural, oficiată de preotul paroh din Călugăreni, Dumitru Horga, alături de ceilalți preoți din satele comunei Adâncata. După slujba de sfințire, preotul Dumitru Horga a ținut să mulțumească Primăriei Adâncata pentru implicarea în construirea acestui cămin cultural nou. Dumitru Horga a remarcat faptul că prezența unui număr atât de mare de persoane îmbrăcate în costume populare arată că în aici se simte mai întâi românește și mai apoi pentru Europa.

Viorel Cucu a spus că proiectele pentru modernizarea satului Călugăreni și a întregii comune Adâncata vor continua

Invitat să ia cuvântul, primarul din Adâncata, Viorel Cucu, a precizat, încă de la început, că satul Călugăreni avea nevoie de un asemenea cămin cultural nou și modern. „Din 2013 am început demersurile, însă pentru că aici era o populație de 860 de locuitori a fost mai greu să obținem finanțare. Ni se spunea că nu se susține un așezământ nou. Dar iată că acum cu sprijinul primit de la Consiliul Județean am reușit să finalizăm și să deschidem acest cămin. Pentru că aici o lucrare de 700.000 de euro, din care o sumă de 200.000 de euro a trebuit să o punem noi de la bugetul local. Iar aproape 100.000 de euro am primit de la Consiliul Județean și 100.000 de euro am pus noi din bugetul local”, a precizat Viorel Cucu. El a arătat că lucrările de construcție ale căminului cultural au fost realizate de o firmă din Poieni Solca, în timp ce lucrările de montare a pavelelor, amenajarea împrejmuirilor, realizarea rețelei de apă și canalizare și amenajarea spațiilor de parcare au fost realizate de o firmă locală, a omului de afaceri Dorele Alucăi, căruia i-a mulțumit pe această cale.

 

În același timp, primarul din Adâncata a ținut să sublinieze faptul că în satul Călugăreni vor continua proiectele de dezvoltare, la fel cum se va întâmpla și în celelalte sate ale comunei. „Sperăm ca până la finalul anului vom începe canalizarea și apa, în satul Fetești și Călugăreni. Canalizarea va fi în cele două sate, iar apa va fi în toate cele trei sate ale comunei. De asemenea, vineri, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a semnat contractul și pentru execuția lucrărilor de gaz metan în toate cele trei localități ale comunei. Asta înseamnă 10 milioane de euro pentru comuna Adâncata și 8 milioane de euro pentru Hânțești, pentru a am încheiat un parteneriat cu această comună pentru a obținut un punctaj mai mare. Iată deci că vom intra într-un amplu proces de modernizare a satelor noastre, a comunei noastre”, a spus Viorel Cucu. El a mai adăugat că tot în satul Călugăreni va fi construită și o platformă pentru colectarea selectivă a deșeurilor, printr-un proiect european în valoare de un milion de euro.

„Am spus aceste lucruri pentru că s-au realizat cu sprijinul Consiliului Județean și a președintelui Gheorghe Flutur. Și toată lumea știe pentru că eu fiind împreună cu domnul deputat Ioan Balan în colegiul nr. 2 am avut un sprijin deosebit din partea celor doi oameni. Le mulțumesc din tot sufletul. Și nu în ultimul rând vreau că mulțumesc comunității locale, care m-a ajutat și vreau să le mulțumesc în mod special părinților parohi din comuna noastră. Avem o relație deosebit de bună în ceea ce privește biserica, școala, comunitatea locală și nu în ultimul rând primăria. De fiecare dată știu că atunci când aveți probleme, oricând ușa mea a fost deschisă. Oricând exisă o problemă să știți că se va rezolva în limita în care noi putem să o facem. Dar am găsit în permanență înțelegere la dumneavoastră. Eu sunt primar datorită dumneavoastră. Fără dumneavoastră nu aș putea realiza aceste lucruri, pentru că m-ați sprijinit. Dacă am venit timid cu 49% când am fost ales primar, apoi am avut 82%, iar apoi 87%. Deci în permanență voturile au crescut din partea dumneavoastră. Vă mulțumesc din toamnă inima mea”, le-a transmis Viorel Cucu tuturor celor prezenți la inaugurarea căminului cultural din satul Călugăreni.

Ioan Balan: „Primarul Viorel Cucu este un om care în administrație a demonstrat că imposibilul, cu multă pasiune poate deveni posibil”

Invitat să ia cuvântul, deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, a ținut să felicite întreaga comunitate locală din satul Călugăreni și pe primarul Viorel Cucu pentru inaugurarea acestui cămin cultural. „Pe lângă edificiul acesta avem nevoie de garanția că aici se vor întâmpla evenimente de cultură. Și uitându-mă în jur și văzându-vă pe fiecare dintre dumneavoastră îmbrăcat în costumul nostru tradițional, care până la urmă face legătura cu înaintașii noștri, îmi dau seama că acest lucru se va întâmpla. Când am intrat am vorbit cu soția domnului primar și am văzut-o pe nepoțica lui îmbrăcată în național și i-am spus ce costum frumos are. Iar ea mi-a spus că bunica s-a ocupat de costum. Lucrul acesta ne arată că bunicii și bunicile ne-au păstrat aceste haine, ni le-au pregătit pentru a le purta și noi acum. Și vorbim aici despre credință, despre cultură și tradiții și iată ce frumos se împletesc toate aceste lucruri. Ne spunea părintele paroh mai devreme că aici simțim întâi românește și apoi pentru Europa. Îmi aduc aminte că imediat după Revoluție toți vorbeam și ne doream o țară ca afară. Uite că astăzi încet, încet, umblând prin județul nostru văd localitate după localitate modernizându-se ca afară. Iar cei care ați ieșit în străinătate și ați văzut edificii de cultură, instituții publice, puteți spune cu singuranță și să depuneți mărturie că nu sunt cu nimic deosebite de ce avem noi aici. Aici la Adâncata avem șansa să avem un primar destoinic pe care cu mulți ani în urmă l-am cunoscut în politică și un om care în administrație a demonstrat că imposibilul, cu multă pasiune poate deveni posibil. Iar prin parteneriatul acesta pe care l-a dezvoltat cu mine, cu președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a reușit să dezvolte o multitudine de proiecte benefice pentru comuna Adâncata și pentru satul Călugăreni. Pentru aceste lucruri frumoase trebuie să îi mulțumim cu toții. Ați căzut și modestia cu care a explicat câte lucruri a făcut și câte mai are de făcut pentru localitatea noastră și de fiecare dată a ținut să scoată în evidență că toate aceste lucruri pot fi făcute doar cu sprijinul dumneavoastră. E un lucru extraordinar. Și mă bucur că preoții sunt alături de comunitatea și de administrația locală și aceasta dă un imbold pentru a realiza cât mai multe lucruri frumoase. Iar comuniunea de aici îmi dă speranța că Adâncata, satul Călugăreni e pe mâini bune. Pe mâinile bune ale credinței, ale administrației. Și toate sunt pe mâini bune când începe cu Doamne ajută!”, a declarat Ioan Balan în cuvântul său.

Președintele CJ Suceava către locuitorii din Adâncata: „Nu v-ați înșelat că ați mers pe mâna lui Viorel Cucu și pe mâna echipei lui Flutur”

Prezent la inaugurarea noului cămin cultural din Adâncata, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că a ținut să fie prezent alături de prietenul său Viorel Cucu la acest moment important pentru comunitatea din satul Călugăreni. „Așa cum e Viorel Cucu mi-aș dori să mai găsim primari. Eu caut. Pentru că am pus pe harta acestei comune mai multe realizări, una după alta. Acum e căminul de aici. Nu de mult au fost dispensarul medical și căminul cultural din Adâncata. Iar săptămâna viitoare, vineri, o să dăm drumul la proiectele pe gaz metan pe Adâncata. Adâncata mea dragă. Nu v-ați înșelat că ați mers pe mâna lui Viorel Cucu și pe mâna echipei lui Flutur. Chiar dacă sunt și critici, pentru că așa e viața. Nu ați văzut că pe mine cel mai mult mă critică nu că nu fac, ci ca fac și că mai joc și strig duminica. Dar de mâine din nou avem treabă. Și sunteți martori majoritatea dintre dumneavoastră la ce se întâmplă în județul Suceava. Adâncata mea dragă. Mă rog la Dumnezeu să dăm drumul la proiectul autostrăzii ca să fiți localitate la autostradă. Poate mulți o să spuneți că nu îmi vine să cred. Ba da, pentru că acum pe 26 septembrie avem ultima dezbatere publică pentru autostrada Pașcani – Suceava și dumneavoastră aveți un nod rutier aici în pădure care intersectează autostrada. Ăsta este viitorul copiilor dumneavoastră. Noi degeaba spunem că ne pleacă tinerii și hai să îi aducem. Cum să îi aduci? Autostrada înseamnă dezvoltare, locuri de muncă și așa vor veni copiii, pentru că la salarii mici mai puțin vin. Dar dacă ne ajută Dumnezeu să dăm drumul la autostradă, cu apă, canal, gaz metan, drumuri, iată că s-au făcut foarte multe lucruri bune aici. S-au făcut și cu oamenii, prietenii mei, deputatul Ioan Balan, s-a făcut cu Viorel Cucu, s-a făcut cu oameni gospodari. Vreau să vă îmbrățișez pe toți să vă felicit și să aveți încredere în echipa noastră. Doamne ajută și gândul cel bun”, a încheiat Gheorghe Flutur.

Comunitatea din satul Călugăreni a fost alături de primarul Viorel Cucu la „Hora Gospodarilor” organizată la inaugurarea noului cămin cultural. Gheorghe Flutur și Ioan Balan și-au declarat întreaga susținere față de primarul din Adâncata (FOTO), 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava