Concert pascal
MOPAN Suceava

Orăşelul Copiilor din Fălticeni va fi deschis vineri, 20 decembrie, la ora 17.00. Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a precizat că Orăşelul Copiilor a fost amenajat în Piaţa Nada Florilor, iar inaugurarea se va face în prezenţa lui Moş Crăciun. El a mai afirmat că duminică, 22 decembrie, Centrul Cultural Grigore Vasiliu Birlic va găzdui Festivalul Minorităţilor. Pe 27 decembrie, în Piaţa Nada Florilor este programat un spectacol de datini de Crăciun şi Anul Nou. Festivalul şi spectacolul au drept organizatori Primăria Fălticeni şi Consiliul Judeţean Suceava.
Mai trebuie spus că sâmbătă, 14 decembrie, la Fălticeni au debutat manifestările din cadrul programului „Sărbători de iarnă 2013”.
Astfel, Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic” a găzduit a doua ediţie a concursului de dans „Christmas Dance”.  Pe scenă au urcat 29 de trupe din Fălticeni, Fântâna Mare, Boroaia, Bogdăneşti, Râşca, Leucuşeşti, Rădăşeni, Horodniceni şi Vadu Moldovei.
Concursul s-a desfăşurat cu sprijinul financiar al Primăriei Fălticeni, în parteneriat cu Clubul Copiilor Fălticeni şi Direcţia pentru Sport a Judeţului Suceava. Pe lângă diplome şi cupe, primarul Cătălin Coman a împărţit 520 de pachete cu dulciuri concurenţilor.

Concursul de dans „Christmas Dance” a deschis manifestările din programul "Sărbători de iarnă" în Fălticeni, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava