Concert pascal
MOPAN Suceava

Sala 2 a Teatrului Național din Timișoara a devenit încă o dată un forum de idei, ca spațiu deschis întâlnirilor Convenției Teatrale Europene. A doua zi a reuniunii membrilor ETC a debutat la Sala 2 cu o conferință susținută de jurnalista Colette Braeckman, columnistă a ediției belgiene a publicației franceze Le Soir și autoare a mai multor cărți despre Africa centrală. Tema pe care a abordat-o jurnalista a fost Dezinformarea și rolul teatrului. Luând ca punct de plecare experiența pe care a avut-o în Timișoara și în București în decembrie 1989, studiul său de caz și intervențiile participanților din Grecia, România și Ucraina au demonstrat că o informație neverificată substanțial poate face ca o realitate esențială să cadă în derizoriu, au demonstrat că acuratețea informației este cel mai adesea dificil de captat și că deplasarea la fața locului nu este singurul pas care trebuie făcut. Discuțiile au relevat că atât jurnaliștii și formatorii de opinie din social media, cât și teatrul sunt „storytellers”, naratori, și, dacă cei dintâi prezintă perspective exterioare, din surse mai mult sau mai puțin superficiale sau credibile, creând dezinformare cu o ușurință și cu o rată de succes dezarmant de mare, rolul esențial al teatrului este acela de a spune în mod autentic povești din perspectiva creatorilor, de a construi realități și de a revela adevărul în întreaga sa complexitate, iar șansa lui e aceea că are capacitatea de a construi conștiințe, de a provoca gândirea individuală, analiza, liberul arbitru și opinia asumată.

Conferința a fost urmată de o prezentare concretă a colaborărilor artistice internaționale, oferind membrilor ETC spațiul în care să împărtășească din experiența acumulată în cadrul programelor dezvoltate în cadrul ETC în ultimii doi ani, incluzând programele ETC Development Grants – program de sprijinire a colaborărilor internaționale inovatoare între minim trei teatre din rețea, pe teme care variază de la descoperirea de noi concepte de cooperare, la  explorarea domeniilor dramaturgiei digitale și a tehnologiilor digitale sau abordarea sustenabilității sociale și de mediu în teatru, ACuTe – program de dezvoltare a teatrului digital sau Young Europe IV – un program pe trei ani, dedicat scrierii de piese noi pentru publicul tânăr și teatrului „în sala de clasă”, care să schimbe genul de narațiune despre persoanele care provin din medii non-dominante; acest program a fost recompensat în anul 2022 cu premiul Art Explora.

Plecând de la aceste exemple de bune practici, participanții la conferință au analizat formulele în care parteneri provenind din sisteme culturale, sociale, politice și administrative diferite pot construi, prin intermediul teatrului, conexiuni europene solide.

Unul dintre demersurile cele mai practice de comunicare nemediată a fost sesiunea de „speed meetings”, în cadrul căreia toți participanții au avut posibilitatea să intre în contact direct unii cu ceilalți, în formula unu la unu. Aceasta a fost urmată de prezentarea unui set de instrumente în vederea implementării unei strategii prioritare a ETC privind sustenabilitatea, prezentate de Emmanuelle Lejeune de la Théâtre de Liège (Belgia), Raquel Castells, reprezentând Teatro Arriaga din Bilbao (Spania) și Joachim Klement de la Staatsschauspiel din Dresda (Germania).

Ultima parte a Conferinței internaționale a ETC a fost dedicată sesiunilor de partajare a bunelor practici în cadrul rețelei. În cele patru sesiuni de lucru axate pe subiecte specifice, au fost discutate modalități active de atragere a publicului prin implicarea sa în spațiul teatral, multilingvismul, rolul integrator al noii dramaturgii și limitele ideologice ale adaptărilor textelor clasice etc., cea de-a doua zi a Conferinței Internaționale a ETC încheindu-se în sala de spectacol, alături de publicul spectacolului Teatrului Național, Vocile orașului – City Voices de lucru axate pe subiecte specifice, spectacol semnat de cunoscutul coregraf Pál Frenak.

Rolul teatrului în fața dezinformării, proiectele din cadrul programelor ETC, bune practici în colaborarea internațională, apel pentru teatre sustenabile, dialoguri profesionale constructive au marcat cea de-a doua zi a Conferinței internaționale a Convenției Teatrale Europene desfășurată la Teatrul Național din Timișoara.

Fotografii: Adrian Pîclișan / TNTm

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava