Concert pascal
MOPAN Suceava

Gestul președintelui Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, de a merge cu lopata la șoseaua de centură a Sucevei pentru a impulsiona lucrările care trenează de ani de zile a fost ironizat de consilierii județeni ai PSD în ședința deliberativului de joi, 28 februarie. Social democratul Mihai Grozavu a apreciat nici mai mult nici mai puțin că șeful administrației județene nu avea ce căuta acolo concluzionând că vizita lui Gherghe Flutur pe centura Sucevei a fost ilegală.

Grozavu: ”Nu pot eu să mă duc pe un șantier care este contractat, licitat și să încep să fac ordine, organizare, indicații și alte lucruri. Nu este normal și nu este legal”

Noi lucrăm în activitatea CJ pe baza legii 215 și a Regulamentului de organizare și funcționare. Modific regulamentul și pun acolo că mă ocup de altceva dar cineva să-și asume această treabă. Nu pot eu să mă duc pe un șantier care este contractat, licitat și să încep să fac ordine, organizare, indicații și alte lucruri. Nu este normal și nu este legal. Mai mult de atât. Am văzut acolo că s-au discutat despre intervenții rapide în activitate. Toate au o regulă. Aceste intervenții și aceste exemple pe care le dăm noi că venim cu scule ca să demonstrăm sau să facem că începe lucrarea acestea sunt cu încălcări de lege. Legea 319/2007, HG 1425 care interzice intrarea persoanelor străine pe teritoriul șantierelor și să meargă neechipat. Noi am luat de bună aceată treabă și trebuie să o luăm pentru că nici nouă nu ne-ar conveni dacă la podul de la Verești ar veni directorul de la Iași și ar zice că puteai să faci până acum podul de tuburi asta și asta”, a spus Grozavu.

Grozavu a precizat că aleșii social democrați consideră utilă investiția în Centura Sucevei însă consilierii județeni trebuie să se implice doar cât le permite legea.

Flutur: ”Dacă noi ne vom transforma în niște avocați ai neputinței centrului ne merităm soarta”

Președintele Consiliului Județean a explicat că prezența sa pe Centura Sucevei pentru a impulsiona lucrările este perfect justificată arătând că a primit recent o adresă de la Compania Națională de Administrare a Infrastrucurii Rutiere care spune că lucrările sunt în mare întârziere și că nu vor fi gata la termenul prevăzut în contract, luna iunie 2019. Flutur le-a spus consilierilor PSD că trebuie să se zbată pentru acest județ chiar cu riscul de a-i supăra pe șefii de la centru. ”Dacă noi ne vom transforma în niște avocați ai neputinței centrului ne merităm soarta. Chiar cu riscul de a supăra unii șefi de-ai noștri dacă reprezentăm județul trebuie să spunem verde în față ce nu merge. Pentru că atunci de ce m-ați întrebat mine de prețul lemnului de foc în plenul CJ. Nu e treaba noastră. Nimic nu e treaba noastră. Nu e treaba noastră cu magistrala de gaz metan, e Transgaz, Ministerul Economiei. Nu e treaba noastră Apele Române despre care azi m-ați întrebat. Eu cred că nu așa se pune problema. Hai să căutăm în cărticică scuze cum să-i apărăm pe unii că de șapte ani nu au făcut centura. Eu cred că din contră trebuie să avem curajul să ne asumăm până la demisie din demnitatea noastră să facem ceva pentru județul acesta. Dacă găsim portițe că nu a avut bască sau nu a avut cască cineva putem să discutăm și așa”, a spus Flutur.

Cred că nu trebuie să fim ghiocei ci trebuie să fim mai demni în apărarea intereselor județului Suceava”

Flutur a amintit de determinarea locuitorilor din Marginea când în urmă cu ani de zile după inundații grave care au afectat infrastructura au construit un pod de lemn în comună după care s-au ales cu dosare penale. ”Dacă vrem țara asta să meargă bine trebuie să ne punem problema de ce unele lucruri trenează de șapte ani, de zece ani. Eu cred că aici e problema și poate că într-o zi chemăm și un ministru pe Cuc sau cum l-o chema pe el să stea și cu noi de vorbă că numai luați impozite de la noi. De ce șapte ani construiți o centură și nu o mai puneți în funcțiune. Nouă ne e frică de asta? Nu trebuie să ne fie. Am fost ministru. Un județ care e mai nătâng și bate cu pumnul în masă știe centru de frică. Dacă nu o să fim ghiocei că tot vine luna martie și ne merităm soarta. De aceea eu cred că nu trebuie să fim ghiocei ci trebuie să fim mai demni în apărarea intereselor județului Suceava”, a spus președintele CJ.

Am văzut oameni odihniți care au tocit doar tastatura la tabletă nu papucii. Aceștia nu fac casă bună cu mine”

Gheorghe Flutur le-a spus consilierilor că nu renunță la modul său de lucru. El le-a transmis că va face un rastel cu 37 de lopeți să aibă toți cei care vor să vină cu el pe șantiere. ”E o invitație prietenească. Am văzut oameni odihniți care au tocit doar tastatura la tabletă nu papucii. Aceștia nu fac casă bună cu mine”, a spus Flutur. El le-a mai amintit aleșilor social democrați în primul rând că DN 17 l-a construit tot cu lopata în mână.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava