Comenzi MOPAN Suceava

Inspectorii sanitar veterinari suceveni au intensificat acţiunile de supraveghere şi control în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă. Au fost efectuate verificări atât în domeniul sănătăţii animalelor cât şi pe linie de siguranţă alimentară, monitorizand starea de sănătate a animalelor supuse sacrificării modul în care este produsă, depozitată, transportă şi valorificată carnea de porc destinată consumului uman. În domeniul sănătăţii animalelor au fost întreprinse controale în târgurile de animale privind provenienţa şi circulaţia acestora. Un raport prezentat de şeful Direcţiei Sanitar Veterinare Suceava, Laurenţiu Leon Postolache, în şedinţa Colegiuui Prefectural de la finele săptămânii trecute arată că au fost controlate 5 tîrguri de animale unde au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale în valoare de 2.400 lei . Motivul, comercializarea animalelor fără documente sanitar veterinare.
Au fost intensificate verificarile şi în ceea ce priveşte supravegherea ante şi post-mortem a animalelor în unităţile de abatorizare tocmai pentru depistarea eventualelor boli la animale care pot afecta sănătatea populaţiei. Pe linie de siguranţă alimentară au fost verificate 172 de unităţi din sectorul producerii, depozitarii, transportului şi valorificării produselor alimentare de origine animală îndeosebi carnea de porc. Astfel,au fost controlate 6 abatoare, 13 unităţi de procesare a produselor din carne, 4 măcelarii,13 carmangerii,19 pensiuni, 8 laboratoare de cofetărie-patiserie, 39 restaurante, 6 depozite alimentare şi 64 de supermarketuri şi magazine alimentare. În urma controalelor au fost aplicate 16 amenzi în valoare totală de 13.600 lei şi s-au dat 14 avertismente scrise. Principalele neconformitati constatate sunt legate de nerespectarea regulilor de igienă în spaţiile de depozitare şi comercializare a produselor alimentare, lipsa substanţelor dezinfectante utilizate pentru igienizarea mâinilor, suprafeţelor de lucru şi a ustensilelor de lucru, mijloace de transport produse alimentare fără autorizaţie sanitar veterinară şi depozitarea necorespunzătoare a alimentelor. Pentru garantarea salubrităţii cărnii de porc au fost efectuate 4.100 examene trichineloscopice pentru carnea provenită din sacrificare tradiţională în gospodăriile populaţiei, nefiind depistate cazuri de trichineloză.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava