Concert pascal
MOPAN Suceava

Celebrul rapper american Coolio a avut concerte în anul 2012 în România, atât la Mamaia, cât și la București. Conform contractului, acesta a avut la dispoziție băuturi alcoolice, sucuri, apa minerala si un borcan de miere. Acesta nu s-a îndurat să lase băutura primită, așa că a preferat să o ia cu el, potrivit click.ro.

Invitat să cânte în Mamaia, Coolio si trupa sa au urcat pe scena pentru aproximativ 30 de minute, pentru care au primit 10.000 de euro. După concert, acesta s-a întors la hotelul de patru stele, unde avea asigurate toate cele necesare. Rapper-ul a vrut să plece după câteva ore spre București, acolo unde mai avea de susținut un concert. Și la concert Coolio a tot luat câte o gură de șampanie, însă organizatorii au rămas șocați la plecarea acestuia, atunci când au văzut că are în brațe o față de pernă plină cu sticle de tequila și șampanie.

Conform organizatorilor, artistul a repetat gestul și la hotelul în care a fost cazat la București. Nimeni însă nu a avut de gând să depună plângere împotriva lui Coolio, deși costul băuturii era destul de mare, în valoare de aproximativ 700 de euro, notează sursa citată.

Citește articolul complet pe: https://click.ro/vedete/vedete-internationale/gest-surprinzator-facut-de-coolio-concert-romania-2208815.html

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete
Etichete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava